Tabăra speologică internațională Supramontes 2010 în Sardinia
Introdusă la 11 Martie 2010
Dă mai departe
Printează
Ajustează font
Între 1 și 15 august 2010 va avea loc Tabăra Speologică Internațională Supramontes 2010 la Urzulei (Sardinia).
Această tabără internațională de speologie va avea două obiective principale la care se adaugă și explorare de suprafață. Cele două obiective sunt peșterile Colostrargiu (Urzulei) și Lovettecannas (Baunei). În ambele peșteri se dorește continuarea explorărilor (însoțită de topografierea galeriilor nou descoperite), dar și documentarea lor fotografică și videografică. Se dorește realizarea unui material video despre ambele peșteri descriind istoria lor geologică, interesul științific și explorările realizate.
Peștera Colostrargiu a fost descoperită, după câteva zile de săpături, în anul 2000 pe versantul drept al canionului Flumineddu de primul nucleu de speologi care mai târziu au format A.S.Pro.S. Inițial au fost explorați 500 metri din peșteră până la o adâncime de 108 metri ajungându-se la un râu subteran. Acest râu apare dintre niște bolovani prăbușiți și disăare în aval printre alți bolovani. Punctul terminus din aval a fost trecut în 2006 ceea ce a dus la descoperirea a câtorva sute de metri noi din cursul subteran până la o nouă îngustare, în apă și greu de trecut. Acesta este locul în care se intenționează să se forțeze continuarea! Colorările efectuate arată că apa, după 15 kilometri parcurși în subteran și după ce coboară mai mult de 600 demetri diferență de nivel, iese la suprafață prin izvorul Su Gologone, aproape de Oliena. Momentan dezvoltarea peșterii este de 1500 metri cu o denivelare de 152.
Peștera Lovettecannas a fost descoperită din greșeală pe data de 5 ianuarie 2001 de speologi din Groupe Ulysse Spéléo di Lione, Gruppo Speleo-Archeologico Giovanni Spano Cagliari și Unione Speleologica Cagliaritana fiind explorat relativ rapid pe o distanță de 4 kilometri cu o denivelare de 273 meteri. Se caracterizează prin galerii relativ înguste la început urmate de săli mari și galerii împodobite cu speleoteme și parcurse de un mic râu. O îngustare finală pune capăt explorărilor. În iunie 2005 a fost descoperit un pasaj decisiv pe acest tâtâș final printre bolovani ducănd la descoperirea unui pasaj nou, frumos concreționat de aproximativ 500 metri până la o nouă îngustare. Colorările efectuate aici nu au reușit să identifice exurgența, care cel mai probabil se află sub apa mării de-a lungul Coastei Sisine, la 6 kilometri depărtare și cu 600 de metri mai jos. Dezvoltarea actuală a peșterii este de 4450 de meteri cu o denivelare de 313.
Pe lângă explorarea celor două peșteri se vor mai efectua decolmatări de-a lungul Riu Flumineddu pentru a încerca pâtrunderea, pe căi mai scurte, înalte două sisteme importantedin zonă: Sa Rutta ‘e s’Edera și S’Orale ‘e su Mudrecu.
În afară de explorarea peșterilor, proiectul își mai propune, realizarea de discuții legate de speologie în comunitățile locale. Participanții străini sau italieni vor fi rugați să ilustreze regiunile în care activează (prin filme, prezentări, slide show-rui). Aceste seri se vor organiza în centrul satului Urzulei. Se vor prezenta de asemenea și filme despre peșterile din zona Urzulei.
Pentru mai multe detalii despre tabără vizitați http://www.aspros.it .
Sursa : A.S.Pro.S.