Ultima Patagonia 2008
Introdusă la 15 Noiembrie 2007
Centre Terre prezintă o nouă expediţie din seria Ultima Patagonia propunânduşi să depăşească o nouă frontieră.
De această dată expediţia va avea loc în Madre de Dios la începutul anului 2008 de-a lungul lunilor ianuarie şi februarie. Primii paşi înspre îndeplinirea misiunii propuse au fost făcuţi : au fost adunate date ştiinţifice despre arhipelag pentru a înţelege şi a ajuta la conservarea patrimoniului excepţional, continuând cercetările realizate de echipa Centre Terre în expediţiile din 2000 şi 2006. Operaţiunea va aduce împreună o serie de organizaţii publice şi private ce vor lucra sub un acord de cooperare franco-chilian.
Obiective propuse pentru anul 2008
1 - Sectorul Monte Roberto
Descoperit în 2006 şi explorat până la cota -305 m, avenul Détente continuă. El constituie unul din obiectivele principale, şi va fi explorat dintr-o tabără instalată în imediata apropiere a intrării. Va fi studiat în mod egal din toate punctele de vedere ştiinţifice; en particulier, aucune collecte ni étude faunistique n'ont pu être encore conduites dans ce secteur.
2 - Zona de contact gresii-calcare
Acest sector reperat în 2006 prezintă un facies geologic apropiat de cel al lui Monte Roberto, unde s-au explorat avenele cle mia importante, în particular Perte du Futur, astîzi cel mai adânc aven din Chile cu o adâncime de -376 m. Situată pe faţada pacifică, şi deci supusă unor condiţii climaticeparticulare, acestă zonă este totuşi delicată. Pentru explorarea zonei va fi nevoie de experienţa cumulată a echipelor participante.
3 - Grotte du Pacifique
Adăpostind peste cincizeci de picturi rupestre realizate în ocru sau peintures rupestres réalisées à cărbune, a constituit descoperirea cea mai frumoasă în expediţia din 2006. Descoperirea acestei peşteri constituie un aport excepţional pentru Chile, care se poate lăuda cu puţine cavităţi ce przintă astfel de vestigii. Se doreşte realizarea unui studiu aprofundat al cavităţii, o echipă de arheologi specializaţi în cultura nomazilor Alakaluf va participa la cercetări.
4 - Explorarea porţiunii vestice şi nordice
Unul din obiectivele majore pentru anul 2008 va fi realizarea explorării circumferinţei insulei operaţiune iniţiată în anul 2000. Versantul vestic (spre Pacific şi cel nordic (Canal Trinidad) au mai rămas de explorat în vederea identificării unor exurgenţe de apă dulce şi a unor vestigii arheologice. În legătură cu acestea din urmă, o eventuală prezenţă umană pe malurile Canalului Trinidad ar constitui un élément important în determinarea drumului parcurs altădată de triburile de Alakalufi pentru a vizita Barros Luco. Navigabilitatea în aceste zone este xtrem de delicată. Explorarea loc nu va putea fi realizată fără susţinerea logistică a marinei Chiliene.
Sursa : Centre Terre
Citește și: