Trei speologi petrec Crăciunul blocaţi într-un aven din Pirineii francezi

Introdusă la 26 Decembrie 2009

Joi, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, echipele Spéléo Secours Français au fost anunţate că trei speologi sunt blocaţi la - 650 de metri în Gouffre Romy, în Pirineii Atlantici în apropiere de Pierre-Saint-Martin din cauza creşterii nivelului apei dintr-un sifon.

Primele echipe de salvatori de Spéléo Secours Français, au fost însărcinate să stabliască contactul cu speologii blocaţi şi să stabilească o legătură cu suprafaţa. Accesul la aven se face după un marş de o oră şi jumătate, îngreunat şi de zăpadă. Douăzeci de salvatori au fost mobilizaţi pentru această operaţiune.

În cursul zilei de vineri s-a stabilit contactul telefonic cu echipa de salvatori ajunsă la bivuacul de la cota -450 care s-a întâlnit cu cei doi speologi care au reuşit să treacă de sifon. Aceştia doi însoţiţi de doi salvatori s-au îndreptat spre suprafaţă. Ceilalţi salvatori au continuat coborârea pentru a ajunge la cei trei speologi blocaţi.

Sâmbătă dimineaţă echipa de salvatori anunţă că nu au putut să stabilească un contact cu speologii blocaţi, încercările lor de lărgire a galeriei fiind îngreunate de nivelul ridicat al apei. Între timp au sosit la locaţie şi echipe de scafandri şi specialişti în dezobstrucţie.

La ora 11:20 a pătruns în aven  prima echipă de scafandri urmaţi de o a doua la ora 12:30. Aceştia vor încerca să plonjeze în sifonul inundat, să ia legătura cu speologii blocaţi şi să le transporte mâncare, surse de lumină şi de căldură.

 Update:

Sâmbătă seara, a fost stabilit contactul cu cei trei speologi, aceştia fiind asistaţi să ajungă la bivuacul de la -450 unde s-au odihnit câteva ore pentru a-şi recăpăta puterile urmând ca spre dimineaţă să pornească spre suprafaţă.

Duminică, 27 decembrie la orele 12:30 s-a anunţat că cei trei speologi au ajuns cu bine la suprafaţă. Până la ora 18:00au ieşt din aven toţi participanţii la operaţiunea de salvare.

Sursa : Spéléo Secours Français

Citește și:

Despre Speotimiș
Activitate
Multimedia
Resurse speologie