Perișorii senzitivi de pe aripile liliecilor cruciali în controlul zborului

Introdusă la 22 Iunie 2011

Perisori senzitivi de pe aripa liliaculuiAplicarea unei creme depilatoare pe aripile liliecilor arată că aceștia folosesc perișori senzitivi pentru controlul zboului.

Liliacul este singurul mamifer capabil de zbor. Aripile sale sunt de fapt membrane flexibile întinse între membrele inferioare, corp și membrele superioare.

Autorii articolului citat ca sursă raportează observațiile conform cărora perișorii senzitivi aflați pe suprafața ventrală și dorsală a aripii liliecilor acționează ca tuburile Pitot montate pe aeronave pentru a ajuta la reglarea vitezei și la controlul zborului.

Cercetătorii au utilizat un microscop electronic pentru a mapa distribuția perișorilor pentru două specii de liliac: Eptesicus fuscus și Carollia perspicillata. S-a observat astfel că perișorii sunt dispuși sub formă de rânduri cu diferențe minore între cele două specii.

În continuare au demonstrat că stimularea acestor perișori, prin aplicarea unor curenți de aer de durată scurtă și din direcții diferite, duce la stimularea celulelor nervoase senzoriale dela baza perișorilor. Au folosit apoi o cremă depilatoare pentru a arăta că pierderea perișorilor duce la pierderea răspunsului celulelor nervoase corespunzătoare. Penru a evalua efectul pierderii perișorilor asupra zborului, liliecii au fost antrenați să zboare după pradă pe un traseu cu obstacole și performanța observată ănainte și după depilarea a diferite secțiuni de aripă. Rezultatele experimentelor au arătat că liliecii la care au fost îndepărtați perișorii zburau mai repede și făceau viraje mai largi. Cercetătorii cred că acest lucru este cauzat de faptul că receptorii celulelor nervoase de la baza perișorilor detectează turbulențe în aer și  ajută la stabilizarea zborului.

Sursa : Sterbing-D'Angelo, S.,Chadha, M., Chiu, C., Falk, B., Xian, W.; Barcelo, J., Zook, J.M., Moss, C.F. (2011). "Bat wing sensors support flight control". PNAS, in press (May 25).

Citește și:

Despre Speotimiș
Activitate
Multimedia
Resurse speologie