Cel de-al 3-lea Simpozion de Speologie din Orientul Mijlociu
Introdusă la 3 Septembrie 2011
Al 3-lea Simpozion de Speologie din Orientul Mijlociu va avea loc între 23 și 25 septembrie, eveniment ce are loc o dată la 5 ani. Această ediție a simpozionului este organizată de Spéléo Club du Liban și de Consiliul Național pentru Cercetări Științifice din Liban sub patronajul Uniunii Internaționale de Speologie. Evenimentul va fi găzduit de Universitatea Saint-Esprit de Kaslik în orașul Jounieh, Liban.
Simpozionul coincide cu cea de-a 60-a aniversare a Spéléo Club du Liban și va constitui cadrul pentru prezentarea rezultatelor obținute în ultimii cinci ani, incluzând descoperirile din peșterile Rahweh și Kassarat și descoperirea celui mai lung tub de lavă din Orientul Mijlociu cu o dezvoltare de 1615 metri.
Primele două zile ale simpozionului vor fi pline de prezentări împărțite pe patru categorii: speologie tehnică, speologie științifică, managementul și protecția carstului și spelemedia. În ultima zi, speologii vor putea să participe la excursii în peșterile locale.
Sunt invitați să participe speologi din întreaga lume. Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul oficial al simpozionului.
Sursa : Caving News
Citește și: