Balkan Camp 2011 în Macedonia

Introdusă la 18 Martie 2011

Balkan Camp 2011Ediţia din acest an a taberei speologice Balkan Camp se va desfăşura în satul Samokov, pe teritoriul municipiului Makedonski Brod din Macedonia. Locaţia taberei, satul Samokov, se află la 2,5 ore de condus în sud-estul capitalei Skopje. Perioada de desfăşurare a Balcan Camp 2011 este 29 iunie - 3 iulie.

Evenimentul, aflat la a 5-a ediţie, este organizat anul acesta de Federaţia Speologică Macedoneană împreună cu Uniunea Speologică Balcanică şi FSE. Este prima ediţie la care sunt invitaţi toţi speologii din ţări non-Balcanice.

Taxa de participare la Balkan Camp este de 15 euro şi include camparea, transportul la peşterile din zonă şi participarea la toate celelalte activităţi: expoziţii, prezentări, filme, documentare şi alte materiale prezentate de federaţii şi cluburi speo.

Un subiect ce se doreşte a fi dezbătut în acest an este legat de depăşirea problemelor ridicate de dopurile de gheaţă din avene. Speologii macedoneni au dificultăţi în depăşirea acestor dopuri şi orice ajutor le-ar fi de folos.

În cadrul Balkan Camp va avea loc şi prima întâlnire a biroului FSE pe data de 2 iulie.

Toate informaţiile despre Balkan Camp 2011 pot fi găsite pe site-ul: http://ursusspeleos.com.mk/bcc.htm

Comisia de explorări şi expediţii a FRS organizează la nivel federal participarea unei delegaţii din partea României. Doritorii sunt rugaţi să scrie un mail pe adresa tiberio2002ro@yahoo.co.uk. Inscrierea este gratuită.

Sursa : Balkan Camp 2011

Citește și:

Despre Speotimiș
Activitate
Multimedia
Resurse speologie
Calendar speo