Vizită şi poze la Avenul Galben 2009

Desfăşurată pe perioada 18 Decembrie 2009 - 20 Decembrie 2009

Trimite prin YM Printează Ajustează font

Deşi iarna părea să se fi instalat de-a binelea am decis să încercăm o tură de iarnă la Avenul Galben. Pentru că stăteam prost la capitolul maşini şi pentru că prin zăpadă oricum nu puteam să ajungem chiar cu orice maşină la Avenul Galben s-a ales varianta tren. Nu este cea mai fericită alegere, dar alte variante nu prea sunt. Aşadar vineri pornim, din gara Timişoara Nord, via Berzovia şi Oraviţa cu destinaţia Halta Gârlişte. Suntem cinci: Adi, Alina, Ancuţa, Radu şi subsemnatul.

După un drum lung şi fruguros ajungem în gara Gârlişte unde ne întâmpină doar Roxana (a se vedea fotografia alăturată). Tanti Mărie, gazda noastră obişnuită, nu pare să fie prin preajmă. Ne cazăm până la urmă în "gară" - casa în care stau impiegaţii C.F.R. De la Cornel, impiegatul de serviciu, aflăm că Tanti Mărie a ieşit la pensie şi ca e la Anina. Ne instalăm, mâncăm şi, după cese întoarce trenul de la Anina, se dă stingerea.

Sâmbătă de dimineaţă ne trezim odată cu impiegatul şi după ce reuşim să ne echipăm şi sa ne organizăm pornim spre aven. În ciuda ninsorilor abundente din ultima perioadă, drumul era acceptabil. Zăpada trecea puţin peste gleznă. Se arăta o zi frumoasă cu soare şi fără vânt. După aproximativ o oră de la plecare ajungem şi la gura avenului, ne echipăm şi intrăm. Cam într-o oră eram cu toţii intraţi.

Avenul se termină printr-o galerie îngustă de care ştiam că nu s-a putut trece. Avându-l pe Adi, cu un corp mai potrivit pentru astfel de galerii, îl conving să încerce să investigheze galeria. Reuşeşte să treacă fără probleme, ajunge într-o mică săliţă şi imi spune că în continuare nici măcar el nu mai poate trece. Curios şi încurajat de faptul că el a trecut uşor de strâmtoare, mă încumet şi eu. Trecut de strâmtoare, îmi satisfac curiozitatea şi decidem să ne întoarcem. La întoarcere ... probleme. În jos m-am strecurat eu cum m-am strecurat, dar la deal e mai greu pe o galerie îngustă. Împing, trag, injur, mă mai ajută şi Adi dar merge greu. După vre-o 10 minute de chinuri reuşesc să scap de strânsoare. Urmează Adi care trece fără probleme.

Ne alăturăm colegilor noştrii şi ne pregătim de pozat. Scoatem instrumentele, instalăm totul, dar frustrare mare. Obiectivul e aburit rău. Îl las să-şi mai revină şi decid să mă joc cu Smena (CMEHA) şi să încerc nişte poze pe film. Între timp Anca profită şi ea de lumina reflectorului şi îşi pune aparatul la lucru. Cum aparatul meunu vroia nicicum să se dezaburească decidem să-l mai lăsăm şi mergem să vizităm cea de-a doua sală mare a avenului. Ne clătim pentru un timp ochii cu priveliştea frumoasă după care ne întoarcem în prima sală.

Aparatul părea să se fi dezaburit aşa că încercăm câteva cadre. Nu durează mult şi se decide că ar fi timpul să ne îndreptăm spre ieşire ca să nu ne prindă întunericul pe drum. Strângem şandramaua şi purcedem.

Afara ... durere. Începuse să ningă şi batea un vânt rece ... O luăm repede la pas ca să profităm cât mai mult de lumină. Cât timp am stat în aven, vântul viscolise zăpada şi pe măsură ce ne apropiam de culmea Moghila simţeam tot mai mult efectele. Urmele lăsate de noi în zăpadă de dimineaţă nu se prea mai vedeau iar pe alocuri se formaseră troiene. Ieşiţi din pădure şi ajunşi pe culmea dealului Moghila simţim din plin furia vântului care suflă aşa de tare încât reuşeşte să le doboare pe fete. Înaintăm greu şi mai mult bâjbâind prin albul dinprejur până reuşim să trecem de culme. Aici e mult mai bine. Ajungem repede la gară şi la CĂLDURĂ.

După ce ne mai încălzim şi mâncăm urmează curăţenia. Spălăm cât putem de bine bananele la exterior şi rearanjăm echipamentul în ele. Pe la ora 23:00 e gata curăţenia. Urmează somn de voie.

A doua zi de dimineaţă pornim înapoi spre Timişoara.

Până la urmă, deşi nu am făcut prea mule poze, a fost o tură mai interesantă decât ne aşteptam în care am aflat că nu trebuie să urci la înălţimi prea mari ca sa faci alpinism de iarnă.