Vineri, adunare în parcare la Billa, Soarelui... vreme-nchisă, picură-ncet. Remus încearcă să contacteze niște cursante care se anunțaseră ca vin. Între timp analizăm resursele umane vs. cele logistice: 15 + ½ oameni la 5 mașini. Optimizăm... Abandonăm una în parcare la fostul Brithouse de pe Buziașului și pornim grupați astfel:

1. Mașina MCV Mix: {Președinte} - amiral, {Jan} – viceamiral, {Carmen, Ama, Robi} - contraamirali de flotilă (“Spărgătorii de semințe”)
2. Mașina Oltenia Mix: {Emil} - căpitan, {Cristina} – secund, {Teo, Raisa} – asistenți (“Pandurii Tg. Jiu”)
3. Mașina Mega Mix : {Marius} - MacGiver, {Andra} – MacGiverița, {Ancuța, Eugen, Remus} – groupie
4. Mașina Mini Mix : {Dragoș} - general, {David} – mini-matelo

Plecăm pe lumină, ajungem pe-ntuneric.

În Românești ne întâlnim scurt cu Jora. Jora se află aici în interes de serviciu. Jora solicită cazare. Robi mobilizează pe bunica. Bunica face focul în camera de oaspeți. Jora se tot gândește și răzgândește. Bunica este anuțată să anuleze acțiunea cu focul. Jora și colegul merg la pensiune.

Urcăm spre peșteră... Pocticneală pe ultima porțiune... patinează roțile pe pietriș... Cu revenire și super-avânt reușesc toate “utilitarele” să răzbească spre poiană. Din poiană la peșteră... La peșteră foc, sarmale, smântână (Mulțumim Noemi!), sufleu de spanac (Ancuța), bere, țuică, semințe, radio... și mai era ceva...?! Oltenia și perfectu’ simplu!

Sâmbătă ne trezirăm de dimineață, făcurăm ceai, cafea, lapte praf, mâncarăm mic dejun cu pâine de prospero. Băieții instalară corzi deasupra intrării și pe lângă. Lumea exersă cât exersă TSA după care se apucă de practică in puțul peșterii Românești. Între timp, Ama și Robi plecară în sat la bunica... și fu ca-n poezia lui Demostene Botez:

“Toti acei ce-ntreaga vară/ Au lucrat din zori în seară/ Toamna au roade bogate/ Au și fructe și bucate/ Mere, pere, în panere / Prune bune și alune/ Și gutui amărui / Cu puf galben, ca de pui./ Și tot felul de legume / De nu le mai știi pe nume...”

Seara, ceaun! Bacon , cârnați și grăsime de la sarmale ca să călim ceapa... adăugarăm cartofi, morcovi și apă și așteptarăm să fiarbă... Pe fundalul acesta culinar, încă mai ieșeau oameni din peșteră. Unii rămânseră bucuroși la foc, alții mai extremiști și mai pedanți coborâră la râu să se spele.

Până să fie gata ceaunul pusărăm de-un platouaș cu caltaboș, asigurat de un președinte devotat clubului său, și asezonat, la chetă, cu roșii, castraveți, varză, cașcaval, ardei, pâine de prospero, și din greșeală, pentru un gust surpriză... Cola! Până mai plimbarăm oțâră “sticla de jumate” și mai spărsărăm “cinșpe” pungi de sămânță fu gata și mâncarea! Mâncarăm, povestirăm, râsărăm și ne culcarăm...

Duminică dimineața povestitorul se trezi târziu!... Lumea mâncase, strânsese aproape tot calabalâcul și căra deja la mașini! Buimac, debusolat, mâncă pe fugă și se dusă după ceilalți.

Jos, în Românești, vizită la bunica sa-i lăsăm panerul, să mai luăm niște pere din-alea bune de iarnă, plus vizită la magazin, cafe-bar, ABC, „central store”, birt, ce-o fi el... cafea.. poză de grup... then... “To the Pietroasa!”.

Pod... parcare... echipare... Lumea venea de la biserică. Lumea se uita la noi... Noi ne uitam la ei... Ne salutăm. Unul ne și întreabă dacă mergem la peșteră... El n-a mai fost demult... De hă-hăă... Ne vedem de treaba noastră, trecem podul, continuăm pe ulița satului, ținem pe valea seacă până găsim intrarea pe stânga.

Intrăm pe rând... așteptăm... (Ne amintim cu toții de ce-am așteptat?!)... Din față se tot strigă: “- Harta!”... înaintăm până la târâșul de pe activ... multe formațiuni rupte/distruse... trist. Ne băgăm pe târâș, cu grijă la cap, să nu facem daune și mai mari... multe formațiuni... și mai multe formațiuni... multe, multe formațiuni... frumos! Poartă... deschisă... târâș și Ramona J. Și ne-ntoarcem.

Revenim în sat... la pod... la râu... cu echipamentele la spălat. Pe râu curge și ceapă! De pe pod ne strigă o fată... fata striga la toată lumea... așa era ea...

În parcare... sub nuc... pe masa de ciment împărțim (civilizat spus! în realitate, “topim”, “devovorăm”, “ne luptăm pe”) ultimele merinde. Golim tot, ca termitele, ca peștii piranha, ca lăcustele: borcane, borcănele, pungi, pungulițe, cutii, caserole și Marius ne mai cumpără pâine din sat. Și plecăm spre casă. Pe drum se fac planuri pentru nunta lu’ Chințu și Romanești – concert.

P.S. Au mai participat Carmen și Monica.

șase jumate'... vineri... seara... Șagului... Kaufland... telefoane... președinte... aghiotanți... cursanți... șoferi... pasageri... organizare... plan... mașini... întârzieri... așteptări... sosiri... plecare...regrupare... Lidl... Reșița... Iabalcea... stânga... dreapta... înainte... întuneric... drum forestier... ploaie... gropi... noroi... reorganizare... parcare... rucsaci... Mișa... benă... sus... jos... frontale... drum... piatră... barieră... râu... pod... canton... cheie...bagaje... descărcat... relaxare... paturi etajate... bancă... izolire... saci de dormit... corturi... plase... mâncare... Remus... aventură... noapte... peșteră... târziu...sforăit...

dimineață... râu... piatră... mic dejun... bancă... foc... primus... cafea... 31... ceai... gem... căpșuni... mure... Cristina... borcane... pateu... legume... zacuscă... chiftele... cârnți... salamuri... lipii... șunci... brânzeturi... roșii... măsline... grisine... pufuleți... ouă... ceapă verde... ceapă uscată... cașcaval... castraverzi... Prospero... ciocolată... afinată... suc... portocale... stafide... curmale... kiwi

generator... Emil... prezentare... America... bomboane... mentă căști... salopetă... cizme... frontale... telefoane... așteptare... scări... balustradă... grup... poză... intrare... poartă... scări... jos

grup... ghid... Emil... oase... urs... bolovani... frânghii... lanțuri... gururi mari... gururi mici... silex... perle... coloane... lingurițe stalactite... stalacmite... activ... sală virgină... ciocolată... poze... popas... lilieci... povești... accidente... scafandrii... salvaspeo... regrupare... deviere... activ... Tibi... Mișa... Remus... Silvia...

ieșire... lumină... turiști... scări... canton... foc... cârnați prăjiți... pâine unsă... somn... Mișa... cachca... lemne... bere... semințe... vin... cartofi copți... lume... glume... semițe... documentar... somn...

dimineață... duminică... mâncare... curățenie... bagaje... fete... corturi... quechua buclucaș... gunoi... saci... rucsaci... benă... drum... la pas... mașini... Iabalcea... răscruce... benă... rucsaci... rucsac galben... recuperare... drum... pod... parcare... bar... închis... Marius... Andrada... cafea... covrigei... înghețată... copil... bucurie...

echipare... chei... râu... traversare... cizme... desculț... peșteră... perete... corzi... copii... banane... urcare... grupare...vizitare... guano... lilieci... galerii... târâș... curaj... apă... rece... spate... pasul piticului... târâș... târâș... întoarcere... ciocolată... rapel...
echipamente... semințe... asigurare... Go Pro... râu... poiană... chei... pod... mașini... parcare... mâncare... Cola... Adi bocanc... lup alb... haine ude... haine uscate... drum... garaj... casă... duuuuuuuuuuș!

cursanți... Vlad... Eugen... Carmen... Alina... Adrian și Vlad Asan... membrii... Remus.. Noemi.. Silvia... Tibi... Mișa... Angi... Vlăduț... Marius... Andra... Emil... Eliza... Cristina... Emilu’... Robi... Ama invitați... Ale... Mihai... Boris... Hus

Mai multe poze din tura gasiti in albumul turei de initiere.

Vineri, 7 seara, sala de cățărat One Move, Splaiul. Nicolae Titulescu, nr. 5 et. 2, Timișoara, www.onemove.ro, pâine cu untură, boia și ceapă, prezentare a activităților clubului, înscrieri la turele de inițiere.

Duminică, începând cu orele 10 ale dimineții, la Pădurea Verde din urbe se desfășoară, după cum era programată, întâlnirea pentru inițiere și exersare a tehnicilor de speologie alpină.

Ian și Remus au ajuns printre primii și au început să echipeze. Au mai participat Robi, Jora, Emil, Eliza, Mișa, Marius, Ancuța, Ale, Bianca, Boris, Asan cu copii, cursanți... etc. Mișa a legănat copiii, care se schimbau în ture ca muncitorii la uzină.

S-au consumat cafele la, și de la cafe-bar-restaurantul Muzeului Satului, precum și mici și bere! Pe la 4 seara s-a strâns taraba și lumea s-a împrăștiat. Unii au mers spre garaj, altii cătă căși...

Care noi? Boris, Robi, Ama, Andreea și Laura. Care munte?

Inițial ne-am propus, entuziasmat și lăudat la toată lumea că noi mergem în Retezat, punem cortul la Zănoaga (filmul Laurei), și alte fantezii de genul. Timp de vreo două săptămani planul nostru se contura timid, la nivel de discuții generice, întâlniri la bere, nimic concret. Joi seara... planul se clătină din toate încheieturile, pornind de la problema transportului, din Ohaba la Cârnic... singura opțiune de pe zonă fiind nenea X, freelancer monopol local, care ne anunță că el nu operează pe traseu vineri 15, că-i sărbătoare... dar că totuși, la o tarifare cu un factor de multiplicitate x2 am mai putea discuta! Și nu în ultimul rând ne trece un fior și prin propriile încheieturi... căci ultimele știri, preluate de pe munte puneau Retezatul într-o lumină cam sumbră: „Un cadru universitar din Iaşi a murit marţi în munţii Retezat. ... căzut într-o prăpastie.”, „Urşii au atacat din nou în Masivul Retezat, după ce în urmă cu o lună un urs a provocat moartea a peste 400 de oi, prăbuşite într-o râpă, în încercarea de a scăpa de animalul sălbatic. De această dată, victima este un cioban, în vârstă de 54 de ani, aflat cu turma în zona alpină de deasupra Lacului Zănoaga.”...

Lăsăm pentru moment destinația Retezat în coadă de pește și plecăm să facem aprovizionarea, pe principiul că oriunde ne-am duce, tot ne trebuie mancare! Așadar, atacăm unul din supermarket-urile hiper-cunoscute ale orașului, începe și se termină cu “L”! ... Cum de-ați ghicit?! Umplem coșul cu tot felul de uscături, care se pretează turelor de munte cu rucsacul în spate. Nici nu visam noi, că unde o să aterizăm într-un final, o să ne dedăm la ciorbe, mici, cartofi prăjiți, colaci secuiești și alte păcătoșenii din acestea! După ce rezolvăm cu merindele nu ne mai rămâne decât să stabilim încotro o apucăm la dimineață. Unde facem planul?! Tot la bere, bineînțeles! Pe terasă la Papi. Discuții, păreri, telefoane, internet, date, hărți, totul cât se poate de lejer. Într-un final... adjudecat! Apuseni! Stabilim traseul matinal de îmbarcare a membrilor pentru expediție, iar ca oră de plecare... șapte ale dimineții. Plecăm liniștiti la culcare.

A doua zi dimineața, conform planului, ne înghesuim cu rucsacii în mașina lui Boris și pornim spre Arad, de unde o culegem pe Laura. Cum altfel, decât după veritabile sincronizări inginerești eșuate! Până la urmă, fata își ia un taxi și se înființează la benzinăria Y, de pe calea Zimandului, la ieșire din urbe. De aici, pornim spre munte, în formula prestabilită de cinci.

“Trece sat după sat”, vorba cântecului și ajungem în Bonțești. Aici avea Andreea „țara”. Ne oprim să-și revadă locul copilăriei... apoi ne continuăm drumul, loviți, inevitabil, fiecare, de nostalgia propriei copilării la țară. Nu degeaba zicea Creangă: “Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.”

Și din amintire în amintire... mai o oprire... ajungem în Pietroasa. Aici lovim o alimentară, descoperim cea mai irezistibilă pâine din univers, mare, rotundă, prospătă, scoatem straițele cu mâncare arestăm o masă din fața magazinului și?!... Ne dăm seama că suntem rupți de foame! Exact așa am și mâncat... și am râs... ca înecații! Noah, așe mai mere! Și merem mai departe...

Cât de departe? Până în Poiana Glăvoi. Nu, noi nu stăm aici! Că-i plin de lume... ce oameni domle’! Cu mici și din’astea… Păi noi am venit să rupem fâșul și potecile și... ne-am încordat așa, până la prima bere la “Corneliu’s Mol”. Că așa începe întotdeauna deturnarea planurilor mărețe cu: “- Hai totuși să vedem!”... Că să luăm o hartă... să ne organizăm... Și ce, noi suntem de vină că unde se vând hărți dau la ofertă și bere?!… sau că oamenii muntelui sunt prietenoși... te țin la povești de ajungi, maxim să faci o plimbărică în zonă și să pui cortul! Cu multă strădanie poate pui și de un mic foc. Și somn.

Sâmbătă ne-am scos cu vremea! Timp urât… plouă… cum să ieși din cort pe o vreme ca asta, când poți să stai liniștit să asculți sunetul cristalin al picurilor pe pânza de cort! Și uite-așa se scutura cortul de sforăituri, mai ceva ca în noaptea tocmai dusă. Ca să ne mai spălăm rușinea, ne aventurăm scurt pe un traseu decent, lejer, minimalist, până la “Balcoane”. În rest, ne străduim să ne integrăm în campusul montan, să fim în rând cu lumea, iar asta presupune în primul rând să avem, chiar și simbolic, un foc. Lemnele toate ude... facem rost de topor... ba chiar și de drujbă, nea’ Cornel e de treabă și ne împrumută. După ce umplem poiana de fum, de parcă s-ar fi pornit ceva uzină poluantă prin zonă, arde și la noi focul! Și iar somn...

Numai Sfânta Duminică și mustrările de conștiință puteau să ne mâne să facem înainte de plecare, tura de spălare a păcatelor, de-am văzut numai „buline galbene”! Poiana Glavoi – pieptiș - Focul Viu (vizitare peșteră/poză de grup) – Poiana Florilor – Cheile Galbenei – Izbucul Galbenei - pieptiș - răscruce – coborâș - urcuș - iar pieptiș – Poiana Florilor – pieptiș - Focul Viu - Poiana Glavoi – Ciorbă țărănească – Mici și cartofi prăjiți – Cola! Pietroasa - Oradea (din greșeală/ eroare de GPS) - Arad – Timișoara (3:00 AM)! Bună dimineața și spor la lucru mâine!

Ama

Echipați “decât cu“ frontale și camere foto ale telefoanelor mobile de ultimă și penultimă generație mergem să profităm de ocazia oferită de traseul de revenire în urbe, stabilit ad-hoc cu ocazia zilei-bonus de la stat, Ziua de Rusalii, ca românul să poată fredona liniștit, alături de mici, grătare și bere imnul libertății înșelătoare cu refrenul “pe repeat” și la maxim “Ohhh mini-vacanță / Ohhh, weekend prelungit / Ce bine c-ai venit / Acum sunt fericit! / Pentru trei zile … ”. Și după?! Iar “târâș pe coate”! Până când…?! Oricând…

Dar să lăsăm prostiile și să vorbim de lucruri serioase. În acest sens, citând din reclamele media ne permitem să emitem următorul mesaj, de interes general: “Consumul excesiv de job, monotonie și realități artificiale pot dăuna grav sănătății… Pentru o viață sănătoasă consumați natură de cel puțin trei ori pe zi”. Natură și untură, a.k.a. “Finetti”! Pentru cei care nu înțeleg “despre ce este vorba în propoziție”, domnul președinte vă poate lămuri în acest sens.

Și atunci când vine vorba de natură vă-ncurajăm să fiți oportuniști! Da... Să nu ratați nici o ocazie, nici o promoție “2 în 1”, “3 în 1”… “fără număr”. Profitați la maxim, de la florile de tei până la păduri și de la ploaia de vară până la Dunăre, sau alte ape curgătoare, lacuri, mări, oceane, cascade. Dar de ce? Când poți să te limitezi la baia proprie sau să-ți clătești privirea cu apă de ștrand și implanturi topless. Doar că eu personal “Nu dau doi baaaani / Pe două țâțe bronzate” la piscină sau solar. “Părerea mea!”, că știu… o să ziceți voi “Gusturile nu se discută!”. Atunci să băgăm o cântare și să rămânem prieteni:

“M-am săturat de cada mea de-acasă...
(Nu mai suport, pe cuvânt... nu mai suport... mi-e cald, nu...)
Faianța nu mai îmi zâmbește...
(Si ce vrei să fac? Ce pot să fac? Nu mai pot, nu mai pot...)
Aceeași apă cu clor curge la duș ...
Si parcă-mi spun că-s un cățel de pluș...
(Nu nu... nu ne mai intelegem, e clar, nu intelegi?...)
Și-atunci ies afară,
E vânt și este vară (Nu, plec... pa)
Și ceru-mi spune: " Fugi, că de nu o să plătești!"

Ah, da! Nu despre asta era vorba... Despre peșteră trebuia să vă spun... Dar nu! Mai bine mergeți și vedeți voi la fața locului, că-i frumos răcoare înăuntru, umbră deasă... mai o stalactită, mai un dom, mai o marmită, apă, pietre, natură vie, natură moartă, lejer de parcurs galeria principală... Asta dacă la intrare treceți de BullFrog și aveți grijă la colegul lui, de la celalalt capăt al galeriei, Maserati!

Au peșterit, Ama, Ale, Sk, Bebe

]]> http://www.speotimis.ro/rapoarte-de-tura/Prima-zi-din-an-prima-plimbare.html Wed, 01 Jan 2014 00:00:00 +0200 http://www.speotimis.ro/rapoarte-de-tura/Prima-zi-din-an-prima-plimbare.html Cică iarăși schimbăm anul,
Mai îmbătrânim oleacă,
Și tre’ să-nchinăm paharul,

Să păstrăm doar amintirea,
A ceea ce a fost bun,
Și ne-a adus fericirea.
Cum balonul de săpun,
Se pierde-n văzduh mereu,
Sau ține doar cât ai clipit,
Așa să zboare gândul rău,
Și toate care ne-au rănit.

Și ce ajută foarte mult
E să poți avea cu tine,
Prieteni dragi și de demult,
Cu care să te ști prea bine.

Dar gata cu melancolia,
Să nu uităm de ce-am plecat,
Și să se-înceapă veselia,
În tabără, lângă Poieni sat.

Și cum trecu revelionul
Pornirăm spre ascunzătoarea de hoție,
Ca să reluăm astfel sezonul,
De peșterit și drumeție.

Puține documente-atestă,
Că la capăt de marcaj,
Găsești o peșteră modestă,
Cu o intrare în picaj.

O fi legendă, o fi adevărat,
Că mai demult niște tâlhari
Se ascundeau aici cu tot ce au furat,
Făcând provizii tot mai mari.

Lăsăm pădurea, lăsăm poveștile,
Și ne întoarcem la bârlogul nostru temporar,
Un avanpost în care muzica și jocul
Rostesc un singur lucru clar:

Că poți fi fericit, sau poți fi solitar!

P.S. 1 Ianuarie, 2014 cu Andreea, Alexandra, Vlad, CK, Tibi și Ama

Ca s-o vadă pe prima trecură Carașul înainte... și’napoi veniră toți. Se cățărară ca s-ajungă la intrare. Primii trei sute de metri dezvăluiră galerii spațioase după care treaba se ingustă și accesul se facu pe bază de selecție naturală, sau cum s-ar zice “Intră cine poate!”. Încăpură doar patru dintre ei! Astfel unul rămasă să-i aștepte pe ceilalți până aceștia facură “târâș pe coate” cu casca la mână, vreo două ore. Pe drum dădură de formațiuni de cristale, iar la întoarcere de un sifon și de un grup de turiști din Lugoj, cărora le deteră binețe!

A doua incursiune fu relativ scurtă, căci întâlniră un alt sifon.

La întoarcere se opriră, undeva pe la mijlocul drumului, la prieteni ca să-și tragă sufletul și să se omenească cu bucate alese din bucătăria ungurească.

Protagoniștii excursiei întreprinsă duminică, 29 decembrie, 2013 au fost: Remus, Mișa, CK, Emil și Cristina.

Devreme spre Anina pornim, cu somnul încă pe gene,
Evenimentul speologic ne-asteaptă, plus, un fruntaş printre avene.

Nu-i timp de zabază că-n plan sunt mai multe,
O echipare de-aven, şi-o tură-n adâncul din munte,
Invitaţie de onorat, la întalnirea anuală a speologilor de prin Banat.
E vremea pentru întâlnire şi înspre teatru am plecat.
Magia locului ne fură, şi-ncet, încet vom deveni
Boemi ca orişice artist, când sus pe scenă vom dormi,
Răpiţi de somn, doar până-n zori, a doua zi.
Iar la aven ne-ntoarcem, si stăm până târziu.
E frig şi plouă-ncet, dar focul este viu!

La ieşirea din 23-24 noiembrie 2013, de la Avenul de sub Culmea Neagră şi Întâlnirea speologilor din Banat, Teatrul Vechi, Oravita, organizată de Asociaţia Speologică Speo-Caraş Oraviţa au participat, în ordinea sosirii la destinaţie a autovehiculelor: Remus, Adi, Mişa, Raluca, Ian, Emil, Eliza, Marius, Laurenţiu, Tibi, Ama, Andreea, Alexandra, Angi, Cristina, Emil.

Rulând atent pe șosea,
Ne dăm seama că am vrea
O muzică s-ascultăm,
Ca să ne mai delectăm.
Cum nu-i bun casetofonu’,
Scoatem iute telefonu’.
La-li-lu și tra-la-la,
Mai intrăm și noi cu vocea,
Că doar așa s-ar părea
Că trece mai ușor vremea.

Ne oprim la Traian Vuia,
Să luăm mașina altuia,
S-o lăsăm la mănăstire,
Pentru ca la revenire
Să o ia Adi Gruescu,
Responsabilul cu râsul,
După ce va pedala,
La vale înspre șosea,
Dimineața, sâmbăta.

În sătucul liniștit,
Vineri seara am sosit,
La răscruce ne-am oprit,
Apoi Mișa a venit
Să ne-arate drumul bun
Către casa din cătun.

Ne-așteptau cu foc în sobă,
Mai lipsea pe mas-o ciorbă!
Timp să facă n-au avut.
La cazan ei au șezut,
Cu bătrânii din ținut.
Nu-i nimic, ne-am descurcat
Masa de am aranjat,
Cu bucate-o am ornat:
Pâine, brânză, ceapă, slană,
O zacuscă, o banană,
Ș-apoi cu apă de prună...
Curge glumă după glumă.
Râste și voie bună,
Până somnul ne adună,
Și ne-ntinde pe podea,
Pân’ se-arată dimineața,
Când prin roua cristalină,
De pe iarba din grădină,
Pășim către masa plină.
Pâine a fost cam puțină,
Dar am împărțit frățește,
Am mâncat și niște pește,
Am golit borcanele,
Cutii și conservele,
Am mâncat și un gem bun,
Din fructe de căpșun.
Mulțumim mamei lui Ian
Și mai vreun înc-un borcan!

Nici bine n-am terminat,
Că strigarea s-a și dat:
- Hai rapid că avem treabă!
- Dar de ce atâta grabă?
- Ziua-i scurtă, zice Sache,
- Repede se face noapte!
- În mașină, ce mai stați?!
Sau o bicicletă luați.
- Hai în vale la Poieni,
Să sărim peste bușteni,
Râu cu pietre, frunze moarte,
Ce-ascund peșteri colmatate.

Aici vine spelogu’
Ca să cerceteze locu’.
Cu hârleț și cu frontală
Se descoperă o sală,
Cu trei lilieci în ea
Și ditamai țânțărimea.
Mititele stalactite,
Câteva lame dințate
Și-un păianjen colo-n spate.
Ne târâm ușor pe coate
Și lăsăm eterna noapte
Să domnească iar în grotă.
Și mai completăm la notă,
Cum ajunge Angelica,
Cu Matizul atâtica,
Încurcânduse-n județe,
Aiurind prin cucuiețe,
Și-i fu rău pe serpentine,
Uite-așa cu-o Cola vine!
Apoi iată pădurarul.
Începe chestionarul:
Că de unde sunteți voi,
Că ce faceți pe la noi...
Liniștit ca nu-i pericol
Se întoarce la ocol.

Mult nu am mai zăbovit,
Foamea iarăși a lovit!
Facem planu’ pentru masă
Și ne ducem către casă.
Mămăligă, brânză, ouă…
Și cum să vă spun eu vouă,
Nu e cum te pregătești,
Te descurci cu primești!
Brânză și mălai am luat
De la o tanti din sat,
Dar de ouă a uitat,
Cetățeanul turmentat,
Și de Angi blestemat.
Când fu gata mămăliga,
Ne pregătim lingura,
Să îi dăm cu pofta bună,
În cina sub clar de lună.

După ce s-au săturat,
Băieții trec la spălat,
Într-o ținută sumară,
Sfidând frigul de afară,
Și cu apă din butoi
Se vor face ca și noi.
Apoi la căldurică,
Ne băgăm sub păturică,
Dar nu toți vor la culcare,
Unii merg la distilare!
Se-ntorc roșii în pomeți,
Doi din ai noștri băieți.
Dup-un timp toți ne pleoștim
Și la somn ne tolănim.

Cu radoiul ne trezim,
Când o voce auzim
Grăind: “Andreea Marin”!
Speriați, ne lămurim
Că nu-i vorba de mondenă,
Și că-i doar o întâmplare
Că au nume similare.

Luăm repede-o gustare,
Înainte de plimbare.
Pân’ la Piatra vom pleca,
În zonă de-om căuta,
Poate-o peșter-om găsi.
Dar nimic nu se ivi,
Numai pietre ș-alte stânci,
Nicidecum găuri adânci.

Apucăm drumu’napoi,
Luăm băiatul de la oi,
Din Moldova e venit,
Și aici s-a stability
Căci pământul nu-i ursit
Cum era obișnuit,
Și chiar de-i secetă mare
Tot se găsește mâncare
Ca să dea la animale.
Vârsta lui e 27,
Are și nevastă-n acte.
Un tânăr printre bătrâni,
Cu un prunc de șase luni,
Pe care Mișa l-a luat
Să-i ajute la săpat.
Are copaci de plantat.
Vrea să-si facă o livadă,
Colo la el în ogradă.

Înapoi când am venit
Geamul era aburit,
Angi, Andreea ne-au gătit!
Mâncărică de crumpene
Și spaghete-n vin cu carne,
Dintr-o conservă minune,
Nu se știe când datată,
Putea fi și expirată!

Iară după ce am mâncat,
Facem un pic de curat
În căsuța robănească,
Gazdele să ne primească
Și-altă dat’ când om veni,
Aici în zona Poienii.

Și balada ia sfârșit,
Că poate v-ați plictisit
De câte v-am povestit.

Ar mai fi totuși ceva…
Care va fi denumirea?
Peștera “Trei lilieci”,
Să-i fie nume pe veci?

Atenția elevilor, reprezentanți ai ciclului gimnazial este mai întâi captată de prezentarea echipajului de salvare. Sunt expuși apoi patrupezii, se fac câteva demonstrații cu aceștia și se efectuează un exercițiu de simulare a unei căutări de victime prin pădure.

Urmăm noi. Vlad este desemnat să ne introducă în scenă. Nu se știe ce au înțeles, sau reținut cei mici, cert este că își vor aminti cu siguranță experiența de pe coardă.

Distracția este garantată de membrii Speotimișului organizați astfel: Ancuța responsabilă cu paza și ordinea în rândul mulțimii de puști nerăbdători, Remus și Noemi asigură îmbrăcarea hamurilor, Răzvan stă la baza scării de preluare în copac, de montare și lansare pe coardă se ocupă echipa formată din Ian și Vlad, iar la celălalt capăt Tibi și Emil trag sforile la propriu dezechipând totodată copiii.

Documentarea foto-video este asigurată după cum v-ați obișnuit de subsemnata. Partea de catering a fost asigurată de Andreea. Și nu în ultimul rând, menționăm susținătorii morali ai echipei noastre: Eliza, Stefi, Alexandra și Timeea.

După ce rămânem singuri profităm și noi de montaj, după care ne recompensăm cu o porție de clătite, servite la înălțime, dulci sau sărate, după gustul fiecăruia! Mulțumim pe acestă cale, încă o dată, gazdelor noastre: Ancuța și Ionuț, adresându-le urarea:

“ – Să mai trecem pe la voi!”

Prolog

“Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci sorele e tot mai mic..”
(Octombrie², de George Topîrceanu)

Ca în fiecare toamnă, de-o bună de vreme încoace, indiferent de condițiile meteo, nostalgici, entuziaști, sau poate doar curioși, membrii clubului Speotimiș, fostii, actuali, viitori și prieteni de-ai lor se adună la gura peșterii Românești. (Expozițiunea sau partea introductivă în care autorul prezintă locul, timpul acțiunii și unele dintre personaje)

Motivul pentru care are loc această mobilizare masivă de voluntari, plus echipamente conexe este organizarea tradiționalului concert oferit de Filarmonica Banatul Timișoara tuturor celor care reușesc să ajungă la peșteră în intervalul producerii momentului artistic. (Intriga sau faptul important care determină întreaga desfășurare a acțiunii)

Deși pregătirile se demarează, de la distanță, cu mult înainte de concert, primele echipaje descind în satul Românești cu câteva zile înainte de eveniment. Determinarea cu care au pornit și în acest an îi ajută să înfrunte fără probleme noroiul de pe drum. Odată ajunși la destinaţie se instalează cu toate acareturile și aprind focul cu multă strădanie (lemnele ude, uscate la primus, se lasă într-un final mistuite de flăcări). Activitățile se desfășoară acum în jurul vetrei. Caută în traistă de-ale gurii, se cinstesc cum se cuvine, stau la povești până se satură de trăncanit ori îi cheamă somnul și se-ascund în sacii de dormit până la ziuă.

În zorii dimineții gândurile lor se îndreaptă fie spre ziua de ieri, fie spre cea de azi, fie nicăieri căci prezentul e suficient prin liniștea și simplitatea din jur.

Reveria nu durează mult. Se află aici cu un scop. Prin urmare, se reapucă cele lumești și timpul trece cu folos.

Spre amurg densitatea pe metru pătrat de intrare în peşteră creşte. Ajung şi cei scăpaţi din corporaţii sau alte locuri de muncă procustiene. Sătui de traiul superficial de la oraş îşi revendică acum dreptul de a se simţi cu adevărat liberi preț de două zile. Vin să ia binecuvântare de la natură și să fie alături de prieteni împreună cu care vor munci pentru folosul comunității.

Că tot veni vorba despre ei, puşi mereu pe şotii nu se lasă mai prejos nici în acest an. Au ales să facă o surpriză celui mai “tăcut”, “harnic” şi “manierat” membru al grupului. Care, în plus, manâncă “foarte puţin”, “nu se atinge de proviziile altora, refuzând vehement orice bunătăţuri oferite de alţii” şi “nu se plânge niciodată”, chiar dacă îi este foarte greu!

O greşeală nevinovată, un mic detaliu scăpat din vedere în practicarea, la modul neprofesionist a unui hobby, cum ar fi, de exemplu, echitaţia, la care se adaugă dacă se adaugă mijloace tehnologice avansate te fac celebru în cîteva ore. La fel s-a întîmplat şi cu omul nostru, căruia mare i-a fost mirarea cînd s-a văzut, aici, departe de civilizaţie, pe un afiş de dimensiunile unui panou publicitar!

Negura se lasă din nou peste pădure. Focul este resuscitat, bucatarul pregătit, ceaunul golit. Bomboanele M&M’s care-l umpleau până adineaori, aduse tocmai de pe tărâmuri olandeze de prietenul nostru zburător fac loc cărnii, legumelor și condimentelor. Populația trebuie hrănită serios, prognoza pentru ziua următoare anunțând soare și ... treabă! Dar până atunci, “dă-i cu una, dă-i cu alta”³.. sete mare după o masă așa copioasă, ascultăm frumos o muzică bună, stăm la taifas, râdem, glumim bucuroși de revedere până cînd ne lăsăm, rînd pe rînd, pradă somnului, lasând liliecii să zboare în tihnă pe tura de noapte. (Fragment al narațiunii în care se face o trecere subtilă de la pers. a III-a, plural la persoana a II-a, plural, deoarece povestitorul se alăturadin acest moment pesonajului colectiv “organizatorii”)

O nouă zi se anunţă zgomotos. Ne trezim pe ritmurile unei muzici alerte şi rămânem “băgaţi în priză” până noaptea tîrziu, inclusiv. Mic dejun la ceaun, reflectoare, topoare, drujbă, hârleţ, scări, balustrade, cabluri, generatoare, ceapă, cartofi, morcovi, carne, cuţite, lemne, foc, apă, sticle, scaune, … toate trec prin mîinile noastre şi lucrurile încep să capete formă.

Pe parcursul întregii zile de sâmbătă mai sosesc oameni, de-ai noştri, care rămîn şi de-ai locului sau, de te miri pe unde veniţi să viziteze peştera, care pleacă. (Desfășurarea acțiunii este partea cea mai întinsă, care cuprinde faptele, întâmplările determinate de intrigă)

După apusul soarelui efectivul numeros şi compact se-apucă de sărbătorit. Bucuroşi de revedere şi animaţi de muzică dănţuim, ciocnim, ne veselim, râdem cu poftă. Pe cînd cheful e în toi se dă sfoară’n chermeză că trebuie adusă una bucată generator din poiană. O parte din flăcăi sunt nevoiţi să plece într-acolo! Iau cu ei voia bună şi pe trompetistul de serviciu, care încadrat în peisajul feeric, dat de lumina lunii pline face să le pară munca mai uşoară. Se întorc victorioşi la vatră şi mai sărbătorim o vreme. (Punctul culminant (intern) este partea care cuprinde momentul de maximă intensitate în desfășurarea acțiunii)

Şi cum nimic nu durează o veşnicie aşa şi petrecerea noatră se stinge încetul cu încetul pe măsură ce participanţii cad pe capete la somn răpuşi de obosoală sau de licorile tradițional-fructate (prune, struguri …)! Cu atât mai mult, cu cît suntem avertizaţi că începînd cu orele 5-6 ale dimineţii se vor efectua în peşteră lucrări de amenajare a spaţiului, care vor disturba cu siguranţă liniştea publică.

Ziua pentru care ne-am pregătit temeinic începe exact aşa cum a fost anunţată. Ne trezim şi urmăm paşii binecunoscuţi. Cei vechi cunosc regulile, iar cei noi se adptează din mers. Rutina este aceeaşi ca’n fiecare an: mâncat repede⁴, stins focul, strîns lucrurile, împărţit sarcinile, ţinut mulţimea în poiană pînă intră orchestra şi instrumentele⁵, străjuit intrarea în peşteră, oameni pe culoar pentru plasarea corespunzătoare pe scaune a invitaţiilor⁶, păzit rucsaci, fiert vin pentru intermezzo, vîndut tricouri, debarasare peşteră şi dute-vino pe potecă. (Punctul culminant (oficial) este partea care cuprinde momentul de maximă încordare în desfășurarea acțiunii)

Şi uite-aşa se încheie încă o ediţie de “Româneşti”, similară ca format cu celelalte, dar având în acelaşi timp particularităţile ei. În acest sens cel mai mult ne bucură că anul acesta nimeni nu s-a mai prăvălit în nici-o prăpastie! Dar şi că vremea a fost prietenoasă, oamenii veseli, Maurice din nou alături de noi, la fel şi altii care au revenit după multă vreme.

Şi-am încălecat pe-o şa si…Nu! Stai aşa. Ăsta e alcineva!
Eu încalec pe o frunză,
Prind în zbor buburuză,
Şi închei povestea mea,
Bună, rea cum o fi ea! (Deznodământul sau ultima parte, cuprinde sfarșitul acțiunii, al evenimentelor)

Note de subsol

1.Formularea poate fi atribuită textului de mai sus doar cu mare îngăduinţă din partea cititorilor avizați, dar mai ales a criticilor literari, care m-ar închide dacă ar lectura cele scrise și ar vedea că am încălcat cine știe ce reguli de bază
2.Versurile poeziei Octombrie pot fi regăsite şi în variantă muzicală de excepţie, fapt care se datorează marelui artist Tudor Gheorghe
3.Parte de text cenzurată
4.Ne-am cam întins cu omleta…
5.Nu ne iese niciodată, ne e frică să nu ne stea’n gât!
6.Aceleaşi insistenţe ca de obicei!

Prin urmare am ales calea abaterii de la universalitate și ne-am ancorat în realitatea mediului înconjurător autohton.

În prima zi a expediției odată ajunși în padurea de lângă Anina pătrundem, pe rând, după cum urmează, sau “De la stânga la dreapta numară!”: 1.  în costumul de neopren, 2. în “dubă” la Mișa, 3. în spațiul hidro-geo-speologic Buhui - intrarea Certej.

Premergător parcurgerii traseului principal efectuăm o scurtă deviere-stânga de la galeria pricipală. Ne aventurăm în labirintul de galerii și înaintăm cutezători alternând poziția anatomică, de la vertical la orizontal și intermediar între cele două axe, după îngăduința spațială descrisă de ansamblul delimitator: plafon, albie, pereți.

Valuri stalagmitice, lame de calcar, concrețiuni spectaculare, aglomerate de lingurițe, marmite, hornuri, dorne, precum și alte configurații crepusculare ne incântă privirile.

Reveniți pe axul principal, luăm o scurtă pauză și continuăm, sincronizați cu sensul de curgere al apei, până la intrarea prin dolină. Aici beneficiem de lumină naturală și bifăm o nouă sesiune de repaus. În timp ce consumăm una alta din proviziile protejate în banană constatăm estomparea integrală a pârâului. Îl regăsim puțin mai încolo și îl urmăm.

În apropiere de “Cascada Mare“ pierdem sincronizarea. Grupul se scindează. O parte înaintează alert pregatiți de sărituri. Ceilalți își urmează liderul și virează dreapta spre Sala Urșilor. Într-un final ne regrupăm, ne strecurăm prin galerii înguste și ajungem la “tobogan”. Facem față provocării create de panta alunecoasă. Spiritul de echipă învinge, ne tragem în sus unii pe ceilalți și ajungem să admirăm în efectiv complet splendidele concrețiuni adăpostite de sală și hornurile ce comunicau odată cu peștera Cuptoare. Salutăm liliecii și coborâm.

Are loc o nouă rupere de ritm. Drumul prin apă până la ieșirea de la dig îl parcurgem în formulă bipartită. Ne reunim la mașini. Ne schimbăm rapid și incingem un picnic sănătos, pe izolire, în poiana de lângă.

Echipa se relochează în apropiere de peștera Ponor-Plopa, unde va desfășura până la plecare activități simple, lejere, de menținere a bunăstării proprii. Obiectivul de vizitare a cavernei este atins doar de trei dintre speologi, Remus, Mineru’ și Mișa. Se notează ca aspecte deosebite ale incursiunii următoarele elemente: sifoanele și pluta de lemn descoperită în acest spațiu  “semitranscendent și disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievală, capsulând filonul crepuscular sincretic și aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice înspre circumvoluțiunile interioare ale epocii istorice”.

Componența echipajului: neobositul Remus, bătrânul Mișa, incorijibilul Cristi, transfrontaliera Alina, eterna Ancuța, legendarul Robi, culminantul Hus, ultra-echipatul Gheza, domnișoara Sonia, Mineru’ boy și, invitat de onoare, cavaler al văzduhului coborât în adâncuri – Claudiu.

Cronicar de serviciu: Ama

Invitații de onoare ai acestei ture au fost copii și tineri diagnosticați cu Sindrom Down, autism, epilepsie sau boala Rubinstein. Ei au fost însoțiți de mame, bunici și voluntari inimoși de la organizația “Salvați Copiii”.

Gazdele (Noemi, Remus, Emil, Cristina, Emil, Eliza, Raluca, Mișa, Angi, Vlăduț, Ana, Tibi și subsemnata) s-au pregătit cum au putut mai bine încercând să ofere oaspeților o primire călduroasă. În acest sens s-a iluminat peștera, s-a gătit, s-a oferit sprijin și încurajare pe tot parcursul incursiunii în peșteră și s-a asigurat transport.

Sperăm că scopul a fost atins și că, împreună cu voluntarii organizației partenere am reușit să oferim invitaților noștri, precum și familiei acestora, o experiență frumoasă în mijlocul naturii.

P.S.: Caracteristicile de la începutul redactării se atribuie în mod special celei care a luat inițiativa colaborării între cele două organizații, și anume Noemi. Apoi pe rând, și în egală măsură, tuturor celorlalți voluntari participanți!

Scurt, dar cuprizător și cu drag,

Ama

Speotimiș – Avenul Albastru a fost un meci spectaculos din care echipa noastră a ieșit învingătoare, în ciuda multiplelor ocazii de gol ratate. Jocul formației noastre a lăsat de dorit la începutul primei reprize, care a durat de dimineața până seara! Echipa adversă a deschis scorul încă din primele minute, ținându-i apoi departe de poarta lor pe ai noștri cu un dribbling spectaculos și susținut. Ai noștri au aplicat o strategie de pressing continuu și au egalat ajutați de pasa salvatoare a lui Nea’ Nicu, șutând direct spre poarta adversă (abia spre seara când au gasit-o)! A urmat apoi mult așteptata pauză. Jocul a fost reluat a doua zi. Odihniți și pregătiți pentru o nouă repriză Speotimiș a înscris încă din primele ore și a dominat jumătatea adversă până la sfarșitul partidei.

Partida Speotimiș – Peștera Buhui s-a desfașurat duminică după-amiază fără incidente majore soldându-se cu un rezultat favorabil echipei noastre.

Echipa Speotimiș a prezentat următorul unsprezece:

1. Remus (atacant și căpitan de echipă)
2. Adi (atacant )
3. Tibi (mijlocaș)
4. Raluca (mijlocaș)
5. Emil (mijlocaș)
6. Eliza (mijlocaș)
7. Mihai (fundaș)
8. Lore (fundaș)
9. Amalia (fundaș)
10. Luci (portar)
11. Nea’ Nicu (fundaș aspirant la poziția de atacant!)

În tribune se demarcă dintre spectatori un braconier local. Intrăm în vorbă cu el ca să aflăm dacă știe unde este intrarea în aven. Nu cunoaște. Dar știe alte peșteri. Aprinde o țigară. Aflăm cum au venit băieții de la Timișoara și au stricat o poartă la o peșteră. Că au fost unii de la București pe-acolo cu bărci pneumatice. I-a văzut el cand le uscau pe mașini. Au mai trecut pe la Buhui și o studentă, de dincolo, cu un profesor de-al ei din Germania pentru că era apa foarte mică și că atunci se poate ajunge din peșteră la altă peșteră! Că odată pe an mai vin și niște pocăite, care numa' pocăite nu sunt. Important e că fac mâncare și când trece pe la ele primește și el una alta. Se declară mulțumit. O duce bine în perioada respectivă.

Aflăm și ce vânturi îl aduc în calea noastră. A plecat la păstrăv de dimineață. Păstrăv n-a gasit. S-a întors în schimb cu un rucsac plin de melci. E de părere că dacă francezii mănâncă poate și el. Știe cum să-i facă. Ne explică și nouă. Reținem că diferența dintre el și francezi este că ei pun melcii gătiți înapoi în cochilie! Ne mai spune că francezii ăștia mănâncă și un pateu gras de gâscă, care-i foarte scump, oho! "Pe la București găsești și costă nu știu cât o cutie, care e și foarte mică!" Țigara se termină și omul nostru părăsește stadionul fără prea mult interes pentru joc sau finalul acestuia!

Ama

Ingrediente

• un weekend cu vreme frumoasă (ex. un sfârșit de aprilie)
• o locație cu potențial în materie de relief carstic (ex. Poieni Strâmbu)
• o mână de oameni iubitori de natură (pot fi și treisprezece, în cazul în care nu sunteți superstitioși), pe nume: Remus, Noemi, Emil, Eliza, Cristi, Alina, Tibi, Ama, Tea, Raluca, Adi, Luci și Razvan. Profilul candidatului ideal al exploratorului de suprafață este conturat de următoarele trăsături de bază: minte limpede, privire ageră și iuțeală de picior. Un plus îl constituie pasiuni de genul: biciclitul pe coclauri sau “beerciclitul”)
• un loc prietenos pentru un somn bun
• mijloace de comunicare funcționale în orice moment, pentru o cât mai buna organizare, regrupări, sau situații de urgență.

Mod de preparare

Se convoacă voluntarii la o anumită oră, într-un punct strategic. Se lasă o marjă de eroare atât în privința orei cât și a locației de start ținând cont că oamenii sunt diferiți, cu diverse ritmuri de funcționare și tabieturi.

Se mai culeg oameni de pe traseu daca e nevoie și se mai fac ultimele provizii.

Se merge către zona stabilită. Odata ajunși acolo se face prezența. Dacă efectivul este complet se ia o gustărică înainte de expediție. Fiecare pune la dispoziție ce are în traistă. Se știe că de la altul e mai bună mâcarea! Apoi se campează.

Dupa instalarea bazei liderul expediției își ia haina de expert în domeniu și înarmat corespunzător cu hărți și GPS propune variante de traseu. Se alege democratic zona și strategia de baleiere și se pornește la plimbare cu ochii geană pe orice semn care poate indica o peșteră. A nu se exclude posibiltatea de a devia de la zonele cu potențial peșteresc. Cu puțin noroc și simț al orientării se revine pe orbita carstică. Se caută și se găsesc guri mai mici sau mai mari de peșteră. Se notează cele colmatate pentru revenire și se bifează zona parcursă.

Pentru  un “preparat” reușit se adaugă o seară cu foc de tabără, ceaun, cartofi, slănină, ceapă, cârnați și alte bunătățuri, muzică și voie bună. Opțional, special și la cerere se pot organiza momente festive constând în sărbătorirea unei zile de naștere. Se acceptă de asemenea și ca sărbătoritul să poarte șlapi în timp ce usucă încălțămintea de tură la focul taberei . Căutarile cer sacrificii!

Se lasă să se odihnească peste noapte participanții. Se trezesc a doua zi dimineață (din nou fiecare după bioritmul lui) se hrănesc și se trimit din nou în expediție.

Nu se renunță niciodată pentru că atunci când te aștepți mai puțin se găsesc și peșteri serioase. Se verfică intrări, ieșiri etc. și dacă dimensiunile sunt decente/considerabile se alege un nume. Botezul îl face descoperitorul. Și dacă el vrea să numească peștera ținând cont de efectivul expediției nimeni nu-l poate opri. Așa se ajunge la denumiri ca “O floare și trei grădinari” sau „Cei treisprezece magnifici“!

Va dorim peșterit placut!

Ama

Bun...introducerea a fost creată, cadrul setat, mai rămâne de relatat ceea ce sa întamplat în spatele ”culiselor”. Astfel, pregătirile pentru concert încep din timp...adică de Joi 18.10, când dis-de-dimineață Vlad Cvașa cu Remus Filip, pornesc spre recuperarea indispensabilelor obiecte ce asigură buna desfășurare a evenimentului ... și anume: 2 generatoare și o scară. După cum veți observa în imaginea alăturată, cei doi au trebuit să facă față unor obstacole serioase.

Mai târziu, în aceeași zi, a urmat încărcarea remorcii lui Răzvan Rotaru, care s-a petrecut în două etape: 1 etapă: la Garajul lui Remus & co., unde s-au încărcat scara, generatoarele, reflectoarele, cablurile, tabloul electric, echipamentul de TSA, ceaunul. Participanți: Remus, Vlad, Dana (eu), Răzvan Rotaru. Bineînțeles că, obstacolele nu s-au oprit ... remorca lui Răzvan = 5m L, iar scara = 7m L :). A 2 - a etapă: la Filarmonică, unde se încarcă scaunele pentru ”musafirii” peșterii, precum și timpanele instrumentiștilor. Participanți: Remus, Vlad, Răzvan Rotaru, Răzvan, Marius, Ian, Otilia, Mihai Burdan, Tibi și alții.

Pasul următor, plecarea spre Românești, care are loc în jurul orei de 21:30, cu două mașini. Răzvan care îi are ”la bord” pe Otilia și Ian, iar Remus pe Vlad, Marius și subsemnata. În drumul nostru, ne oprim în Recaș pentru a ne întalni cu Padre, pentru a împrumuta două lopeți și o bormașina. Bun...de aici drum liber pâna sus în poiana dinaintea peșterii Românești. Odată ajunși, după o glumă-două, ne luăm ”ceau” de la Răzvan și ii mulțumim pentru timpul acordat și remorca împrumutată și plecăm fiecare cu propriile lucruri + apa, pe cărarea care se oprește la gura peșterii. Decidem să facem un foc pentru a ne încălzi și a discuta un pic, așa, înainte de somn.

Ziua de Vineri 19.10, începe promițător, cu soarele pe cer care se observă printre frunzele copacilor, precum și cu muzica pusă de ”Dj-ul Vlad”... muzică care te îmbie la trezire, energie și în final muncă, conform dorinței noastre. Uitasem să menționez anterior că, pe lângă cele necesare organizării concertului, s-au adus și două boxe necesare bunei funcționări a speologului ... așa ca să fim și noi în temă muzicală. Adevărul este că, productivitatea zilei de vineri a fost 100%, capacitate maximă, am și descărcat câte una-alta din remorcă ... câte un generator, apoi două, cablurile, tabloul electric; Vlad a săpat platforma pentru generatoare. Nu în ultimul rând, s-au montat, până la sfârșitul zilei, toate reflectoarele în sala Concertelor precum și cele din sala Liliecilor, lăsând mici detalii de aranjat pentru ziua următoare. Echipa montatoare de reflectoare, în decursul zilei, a fost: Remus, Vlad, Ian, Marius, iar noi fetele: Otilia și eu (Dana) încercam să îi ajutăm pe băieți cum puteam...aranjând masa, cu șervete, cu legume tăiate, preparând ceaiuri, iar spre seară câte un vin fiert. Noroc cu Ștefan (Murvay) pe care l-am sunat din timp pentru a ne aduce o portocală și scorțișoară pentru prepararea unui vin fiert cât mai aromat și gustos. Apariția lui Ștefan, a Alinei Lupu, a lui Laurențu Artugyan, Andras Nemedi (Arpi) a avut loc în jurul orei de 19:00. Ulterior aparițiile s-au ținut lanț, oameni peste oameni au tot venit. Printre ei amintim pe: Alina Todea cu ”bucătarii”, Emil, Eliza, Răzvan, echipa Trafalet, Marco Kurunczi, Ilie Jora, Mervin. După ce speologii ajunsi după lăsarea serii s-au acomodat, unii dintre ei au ajutat echipa inițială la montatul de reflectoare, și anume: Ștefan, Ilie Jora, Emil, Eliza. Seara, lumea s-a destins în jurul focului ascultând o muzică bună și făcând planul pentru ziua următoare, între timp unii s-au destins mai mult decât alții, dar asta râmâne confidențial ;).

Ziua predecesoare concertului, sâmbătă 20.10, a început cu melodiile alese de ”Dj-Vlad”, soarele pe cer, oamenii mai relaxați, deoarece mare parte din ce trebuia instalat a fost terminat. S-a mai lucrat la balustradă, scări, s-au pus sacii de gunoi împreună cu afișele ” Păstrați curațenia”, s-a descărcat remorca de către noii veniți, începând cu scaunele, timpanele, ceaunul.

Cei care au sosit de sâmbăta au fost Mihai Burdan, Simona Homorodean, Raluca Veleanu, Teodora (Theofila), Tibi Kurunczi, Luci, Ionela Manciu. Între timp văzând că fiecare are câte ceva de făcut, m-am gandit să fiu și eu productivă așa cum pot, astfel ideea mea era realizarea de panouri informative din carton și montarea lor de-a lungul traseului până la peșteră. Bun...în căutarea de idei am tot întrebat oameni, cam ce le-ar place lor să vadă scris pe panouri în drum spre un eveniment asemănător...Otilia, Laurențiu, Alina L., Raluca, Theofila au avut câte o părere de spus....Fiind încurajată astfel, am găsit un loc cu semnal și am început să caut informațiile necesare, cu ajutorul internetului. Energia am primit-o de la laptopul lui Remus prin cablul lui Andi.

Trebuie menționat că Alina T. împreună cu echipa de bucătari și ajutori de bucătari, ne-au încântat papilele gustative cu omleta de dimineață în jurul orei de 12:00, iar masa de seară s-a realizat după relaxarea pe bicicletă a echipei de bucătari, în jurul orei de 22:00 – meniul fiind fasole și cârnați la ceaun.

Spre seară oamenii tot mai veneau, astfel că s-a lăsat cu un chef tipic Speotimișului ;), cu muzică, cu dans, cu povești, cu mâncare...ce mai....lumea s-a simțit bine înainte de ”marea zi”. În schimb, echipa foarte conștiicioasă, s-a distrat ea cât s-a distrat, dar știa că ziua următoare este o zi importantă, așa că, stingerea, a fost hotărâtă în mod unanim să fie mai devreme, decât zilele precedente, în jurul orei de 01:00.

Duminică, 21.10, ziua Concertului Simfonic, elementele esențiale erau puse la punct, trebuia doar să se ecologizeze zona, și să se ”elibereze ringul” adică, intrarea peșterii. S-au mai montat câteva bannere și steaguri, atât la intrare cât și în Sala Concertelor: 2 x steagul României și 2x cel al Uniunii Europene. Bannerele prezentau detaliile evenimentului. Cartoanele destinate a fi panouri informative au fost scrise începând cu ora 10:00, în poiana unde oamenii începeau să se adune pentru concert încă de la ora 11:00. Simona Homorodean, m-a ajutat cu desenul la anumite panouri.

Printre cei care au sosit Duminică dimineața o menționăm pe Ancuța Cotae. În jurul orei 11:30 a fost necesară o echipă de oameni pentru a nu permite accesul spre peșteră a vizitatorilor, deoarece încă mai era de lucru, de montat instrumente, de venit instrumentiști.

În timpul concertului, Vlad cu Ilie au fost responsabili de continuitatea funcționării generatorului, de supravegerea lui, de alimentarea lui cu benzină; Remus a stat la intrarea peșterii pentru a întâmpina așa cum se cuvine ospeții; Ștefan a stat la intrarea în peșteră permițând doar accesul interpreților, a presei, a invitaților speciali, apoi în jurul orei 12:30 s-a eliberat accesul pentru toată lumea, iar Ștefan a pozat evenimentul.

După o oră și jumătate de concert, vizitatorii au putut să observe și formațiunile din sala Liliecilor precum și mamiferele în habitatul lor natural. Printre persoanele care au supravegheat vizitatorii au fost: Marius, Ian, Eliza și Emil. În tot acest timp alți membrii au început să ducă din scaune la remorcă, iar după ce vizitatorii au plecat și s-a eliberat încetul cu încetul peștera, s-a început demontarea reflectoarelor de către: Remus, Vlad, Ștefan, Ian, Eliza, Emil, Burdan, Marius. În privința aducerii lucrurilor la remorcă, în poiană, cam toți din cei prezenți au ajutat câte puțin, inclusiv din interpreți, care și-au dus propriul scaun. Încărcarea în remorca lui Răzvan a avut loc în jurul orei 17:00, fiecare ajutând câte puțin, după ce toate lucrurile au fost puse în remorcă, inclusiv sacii de gunoi, am luat așa o mică pauză, cântând-ui ”La mulți ani” lui Răzvan Rotaru, deoarece, a alocat o parte din ziua lui de naștere ca să ne ajute pe noi.

Ajunși, pe seară în Timișoara am lăsat scaunele și sacii de gunoi la Filarmonică, chiar la Grădina de Vară apoi restul descărcării a avut loc la garajul lui Remus & co.

Din punct de vedere al ”after concertului” recuperarea pentru cei care au venit de joi, a durat 2 zile...cu acestea fiind spuse vă așteptăm la ediția următoare a Concertului Simfonic în Peștera Românești.

Rămâneți cu bine!
Daniela Boru

În final, pe la ora 13:00 ajungem la peșteră și începem treaba. La început lucrăm cu schimbul dar mai apoi stabilim să rămân eu sub pământ la săpat iar Mihai să scoată gălețile. Săpăm cu spor până decidem să luam o pauză pentru prânzit. Afară ne distrăm cu “prieteni” mei: muștele și țânțarii de Gârliște, mai agresivi decât cei care nu m-au lăsat să dorm într-o tură trecută. După pauză reluăm lucrul până în jurul orei 18:30 când scoatem găleata cu numărul 55. Coborâm de la peșteră în căutarea unui loc drept pentru instalat cortul. După ce ne instalăm, mergem până la izbucul Periș să ne aprovizionăm cu apă. Reîntorși la bază, facem un foc, luăm cina și … mai apoi somn de voie.

În următoarea zi, dis de dimineață reluăm munca. Prima tură de săpat se întinde de la 7:30 până la 10:30, urmată de o pauză. După pauză mai săpăm până la ora 12:00 când tragem linie și facem bilanțul. Am scos în total aproximativ un metru cub de umplutură și am înaintat cam 1m pe galerie. Deci putem să zicem că tura aceasta de săpat în doi a fost aproximativ la fel de productivă ca și tura trecută, doar poate ca mai obositoare. Pe la 13:00 ne întoarcem la mașină și ne îndreptăm spre Reșița, de aici fiecare urmându-și drumul spre casa lui.

Andi

Ajunși la locul în care trebuie să abandonăm mașina, ne echipăm, trecem pârâul Bega Luncanilor și urmăm valea ce duce la peșteră. Drumul ne face să ne simțim ca în junglă dinc cauza vegetației abundente. Singura diferență a fost că în loc să ne luptăm cu plante tropicale și liane a trebui să ne croim drum printre urzici până la piept și vrejuri de mure (barem de-ar fi fost pline cu fructe coapte).

În cele din urmă răzbatem și până la peșteră. Ne luăm salopetele, căștile, ne facem bocceluța și pătrundem în măruntaiele pământului. După ce coborâm o vreme pe galerii cu dimensiuni rezonabile ajungem la activ. De aici începe distracția. Mergem în aval, târâș pe prundișul minunat care ne “masează” coate, genunchi, palme și alte părți ale corpului. După un timp, care a părut o eternitate, ajungem la o săritoare de aproximativ 10 metri care nu se poate parcurge la liber. Aici instalăm o coardă și ne dăm la vale. De menționat că pe parcurs a apărut și apa pe activ.

Urmează un ramonaj minunat pe o diaclază ingusta și plină de colțuri ascuțite care agață salopeta la tot pasul. Abandonăm banana la baza săritorii pentru a ne ușura înaintarea și ne continuăm drumul mai tărăș, mai în ramonaj, mai prin apă până ce ajungem în sala cu prăbușiri - punctul terminus al ultimei explorări. Aici pârâul subteran își face drum printre și pe sub bolovanii mari prăbușiți din tavan. După ce ne tragem puțin sufletul pornim în căutarea continuării. Cercetăm toate spațiile dintre bolovani, dar toate par să se închidă.

În cele din urmă în partea superioară a sălii găsesc o gaură care duce din nou la galeria activă depășind prăbușirile. Îl chem și pe Vlădoi care cerceta o gaură alăturată și pornim puțin în aval. Galeria continuă bine, în pantă destul de mare față de ce am văzut până acolo și poate fi parcursă cu ușurință. După vre-o 200 de metri ne oprim și pornesc înspre sala cu prăbușiri după Alina. O întâlnesc pe drum puțin supărată ca am lăsat-o singură.

Odată reuniți pornim în continuare pe urmele pârâului dar o nouă serie de prăbușiri ne barează continuarea. Încercăm să ne strecurăm printre ei dar nu reușim să găsim o continuare. În total am parcurs aproximativ 300 metri de galerii noi. Oboseala și foamea își spun cuvântul astfel că decidem să reunțăm momentan și să continuăm explorarea într-o tură viitoare (pentru că mai erau suficiente găuri de cercetat). Începem drumul lung spre suprafață cu un popas la baza săritorii unde luăm o mică gustare ca să prindem curaj pe ultima porțiune de târâș. După o nouă serie de nervi și înjurături (cauzate de masajul pietrelor) ajungem în cele din urmă la suprafață și constatăm că am petrecut 7 ore în subteran, mult mai mult decât plănuisem și decât credeam.

La mașină ne numărăm vânătăile și alte urme lăsate de târâș după care ne îndreptăm spre casă. Tura a fost una reușită prin depășirea vechiului terminus și ne vom întoarce cu siguranță dar fără să ne uităm genunchierele acasă :).

Ștefan

Sâmbătă dimineața pornesc la drum cu echipa de team-building spre Poiana Ponor. Aici cât ei pregătesc tiroliana și rapelul, pornesc în drumeție la Izbucul Ponor. După ce ajung înapoi în poiană găsesc câțiva din speologii de anul trecut. Pe la ora 15:00 pornesc înapoi spre cabană să depun hârtiile și să-mi ridic echipamentul TSA. “Monitaurii” stagiului de anul acesta sunt: Mișu, Vali, Dumi, Gigi, “Ceapăru”, Tudorică, Radu Pușcaș și Clio. Anul acesta în afara de monitori fiecare echipă TSA 1 avea câte un inițiator : Adina, Cristina, Miha, Meky și Andrei . În afară de cei mai sus amintiți ma întâlnesc cu câțiva stagiari de anul trecut care ori fac din nou TSA 1 ori au trecut la TSA 2. Anul acesta chiar și numărul nostru era cam mare: cu toții la un loc vreo 40 de persoane, 22 de înscriși la TSA 1 și 16 la TSA 2 (dacă memoria nu mă înșeală). Spre seară se afișează programul zilnic, iar după ședința cadrelor apar echipele primei zile. Stagiarii de la TSA 2 urmau să dea duminică un test teoretic/practic , iar toți cei de la TSA 1 erau programați la falezele din Poiana Ponor.

Duminică pornim toți la drum spre Poiana Ponor în frunte cu “monitaurul” Tudorică și ca și ajutor Andrei. Ajunși în poiană pe o scurtătură a’la Tudorică, ne prezintă echipamentul TSA care ne va fi prieten o săptămână. Pe parcursul zilei Andrei ne invață cum trecem fracționările și mâinile curente. Partea rea a fost că pe parcursul celor 5-6 ore la faleză a plouat de 5 ori. Spre sfârșitul zilei lui Tudorică îi vine ideea să mă pună să fac un circuit până sus la faleză (~25-30m) și retur. Ajunși la bază suntem întâmpinați de Clio și Ceaparul care au venit cu o zi întârziere. Seara ca de obicei se afișează echipele de a doua zi și locația. Spre bucuria mea el ajung în echipă cu Clio cu care pot să discut despre trecutul TSA.

Luni echipa mea : “monitaur”: Clio , intițiatori : Meky și Cristina, iar membrii: Anita, Anita, Rodica, Doru, Zoli, Gabi (de joi) și subsemnatul pornim spre Căput chei. Aici până ce inițiatorii au echipat un traseu pe care au pus și devieri și treceri de noduri Clio ne învață câteva noduri utile în speologie dacă ne gândim la TSA 2 în viitor. Fiind aproape de bază, la prânz ne întoarcem să mâncăm dar din păcate începe să plouă și rămânem blocați pentru un timp la cabană. La oprirea ploii ne întoarcem la atelier dar în scurt timp iarăși plouă. Seara la bază, Meky ne face o prezentare Power Point despre zona Padiș, partea geografică. Spre deosebire de anul trecut echipele rămân aceleași cu tot cu monitori. Doar inițiatorii se schimbă.

Marți dimineața - lecții teoretice. Mișu ne explică puțină carstologie de prin locuri, iar dupp aceea pornim la drum cu noii inițiatori: Adina și Meky spre Căput intrare unde Adina ne învață câteva smecherii cu coborâtorul: coborâre în zero până aproape de apă pe coarda care era noroioasă. Apoi a trebuit să facem peste intrare o mână curentă mai specială decât celelate fiindcă trebuia să ne folosim imaginația ca să o putem termina. Altfel ne simțeam ca și la circ, parcă făceam acrobații pe corzi. De parcă n-ar fi fost destul acrobațiile, seara, la tabără s-a făcut concurs de trecut prin strâmtori care pentru cei plinuți a fost o provocare mai mare .

Miercuri datorită vremii bune cadrul s-a hotărât să mergem la tură de carstologie, dar nu înainte de lecțiile teoretice date de către Andrei, utile mai ales pentru TSA 2 fiindcă ei acum învață decroșăriile. Pornim la drum cu cadrele (Clio și Gigi), și facem o primă și scurtă oprire pe culmea Vărășoaia unde Clio ne explică geomorfologia zonei. După această oprire ne îndreptăm spre Padiș. În Padiș ne împrăștiem prin langoșerii după care pornim pe urmele pârâiașului care iese din Izbucul Ponor, mai apoi trece prin Poiana Ponor unde dispare în ponoare, pentru ca după un parcurs subteran să iesă inainte de Cetățiile Ponorului unde iarăși dispare și reapare apoi în Izbucul Galbenii. Din Padiș următoarea noastră oprire e Izbucul Ponor, iar după aceasta Poiana Ponor unde îi vedem pe tovarășii noștrii de la TSA 2. În continuare parcurgem traseul prin Cetățiile Ponorului, iar mai apoi traseul balcoanelor. Din păcate la urcarea pe grohotiș ne-a prins ploia dar și așa ne-am continuat drumul.

Joi echipa noastră intră prima dată în subteran în Peștera Căput. După cum mi-a povestit Clio cu câțiva ani în urmă, datorită unui incident cauzat de viitură, nu se mai intra în peșteră decât prin portal, pilier și ferestre. Cadrele la inceput au echipat un traseu de coborâre și urcare prin cele două ferestre. A mai trebuit să parcurgem un traseu deasupra marmitei de la intrare. O intamplare nefericită i-a avut ca protagoniști pe Vali și o viespe. Incidentul a avut ca urmare un alt fel de accident în peșteră – muscătură de viespie. Seara urmează din nou concursuri - acum fiind urcare pe coardă cu ajutorul blocatorului de mână și coborâtorului tip STOP.

Vineri din nou începem cu lecții teoretice pentru ca mai pe urmă să pornim spre Avenul Acoperit, care după cum spune și numele ii acoperit, deci cea mai bună peșteră pe timp de ploaie. Aici ni s-au echipat două trasee pe care le-am folosit mai tarziu ca și circuit. Mai târziu în tabără, un agent de teren al Parcului Natural Apuseni a venit să ne povestească câte ceva despre Zona Padiș și despre viețuitoarele din lumea necuvântătoarelor.

Sâmbătă ne trezim cu o ploaie torențială care parcă nu vroia să se oprească. Iarăși a plouat așa de tare încât Poiana Ponor a devenit Lacul Ponor. După teoria de dimineața cadrul a hotărât ca TSA 1 să rămână la cabană unde pe terasă s-a facut un traseu de viteză. Majoritatea cursanților au terminat traseul în decurs de 20-30 de minute. Spre final intră în concurs și monitorii. Se pun pariuri pe Ceapărul și participă și câțiva speologi veniți din Spania. Cel mai bun timp în afara concursului l-a avut Mișu in 7’53” urmat îndeaproape de Radu Pușcaș cu 7’56”. Urmează seara socială după care vine nebunia bagajelor și înmânarea diplomelor.

A fost o săptămână plăcută, nu doar fiindcă am fost prin peșteri dar și fiindcă în sfârșit am ieșit din “jungla urbană”, am cunoscut oameni noi. Felicitari tuturor cursanților care au participat la Școala Națională de Speologie de anul acesta. Multumim pentru poze Andreei Peter.

Andi

Ajunși în Moldova Nouă apucăm drumul care urcă de-a lungul Văii Mari până în satul Padina Matei unde urma să vizităm peștera cu același nume. Pe drum trecem pe lângă vechea carieră de banatită și privim puținele utilaje care nu au fost încă dezmembrate și vândute la fier vechi (se lucrează însă intens în acest aspect după cum am observat la întoarcere).

Sosiți în Padina Matei urcăm pe firul apei pentru a vedea peștera. Luăm la noi, deocamdată, doar frontale și aparatul foto pentru că exurgența este sursă de apă potabilă pentru localnici și nu știm dacă avem voie să intrăm. Chiar și așa evident nepregătiți pentru a intra în peșteră un nene ne face capul calendar spunându-ne că nu e voie să intrăm și povestindu-ne cum nu de mult niște indivizi au intrat în peșteră cu cizme de pescar până la brâu tulburând toată apa. După ce se mai liniștește ne spune că putem să intrăm eventual noaptea. Cum nu avem timp de așteptat până noaptea, facem câteva poze la intrare și părăsim satul.

Cum pe drum la urcare văzusem un semn ce indica drumul spre o cascadă, pe nume Vodopád, decidem să o vizităm. Urcăm puțin pe firul unei văi cu depuneri de travertin până la baza unei cascade de aproximativ 10 metri pe care apa curge anemic dat fiind nivelul scăzut al pârâului. Curioși fiind de ce se ascunde dincolo de cascadă, urcăm deasupra ei și continuăm drumul în amonte până la un izbuc din care pare să iasă întregul pârâiaș. Mă strecor prin intrarea joasă încercând să nu mă ud (pentru că nu eram echipat de peșteră și mașina nu era chiar la îndemână). Parcurg aproximativ 20 metri pe o galerie fosilă până la o mică săritoare de la baza căreia pornește o galerie strâmtă pe care se aude apa curgând. Mă întorc la suprafață și după ce mâncăm niște frăguțe, pe drum spre mașină, pornim spre următorul obiectiv: Peștera Gaura Haiducească.

De pe Valea Mare urmărim Ogașul Găurii până la un mic lac de baraj artificial unde lăsăm mașina. În continuare urcăm pe vale de-a lungul unui sector de chei până ce ajungem la exurgența peșterii. De aici neștiind în ce direcție este intrarea prin insurgență bălăurim aiurea pe o potecă ce pare mai umblată. După câteva minute revenim la drumul forestier și îl urmăm după cum ar fi fost logic să facem de la bun început ajungând repede la intrarea mare a insurgenței. Aici după ce ne echipăm intrăm să vizităm peștera și să încercăm câteva poze. Peștera impresionează prin dimensiunile mari ale galeriei și prin fauna bogată. Pe galeria liliecilor întâlnim o sumedenie de melci mici cu cochilie transparentă, muște de guano și miriapozi. Timpul trece repede și până ieșim se face deja ora 17:00. Pornim la drum spre intrarea prin exurgență unde facem o escală pentru a vizita și această secțiune a peșterii după care ne îndreptăm spre mașină. Pornim din nou la drum pe 4 roți în căutarea unui loc de campare pe care îl găsim pe valea Liuborajdea, un afluent al Dunării la câțiva kilometri aval de Moldova Nouă. Punem cortul și ne adăpostim la țanc pentru că începe ploaia.

A doua zi după ce servim micul dejun și strângem tabăra pornim din nou la drum spre satul Bigăr. Mergem o vreme pe malul Dunării iar mai apoi urmăm drumul ce se întinde pe valea Șirinea și mai apoi pe un afluent al acesteia, pârâul Mosnic. Satul Bigăr ne întâmpină cu un peisaj pitoresc, căsuțe îngrijite și localnici cumsecade. Aflăm repede, de la mai mulți localnici dornici să ne ajute, cum putem să ajungem la Peștera Zamonița pe care o căutam. Pornim așadar urmând indicațiile primite înspre peșteră. Nu reușim să urmăm în totalitate indicațiile primite dar cu puțină intuiție și o busolă reușim să ne găsim calea “scurtă” (teoretic mai scurtă fiind în linie dreaptă dar practic a fost mai lungă datorită vegetației abundente) spre valea Dragosele și nimerim la câteva zeci de metri de intrarea în Peștera Zamonița. Peștera se află într-o zonă destul de sălbatică, cu pădure deasă prin care nu pătrunde foarte multă lumină și care pare să se bucure rar de vizitatori. Ne echipăm și intrăm în peșteră. Vizita nu durează mult pentru că după aproximativ 60 de metri de la intrare o prăbușire blochează înaintarea. Petrecem totuși câteva ore în peșteră pentru a captura în poze formele galeriei meandrate. La întoarcere mergem de-a lungul văii Dragosele, în aval până ce dăm de drumul forestier ce coboară din sat , pe un afluent al văii. Ajunși în sat, ne dezechipăm, mai facem câteva poze și purcedem la drum. Orele fiind deja înaintate, nu mai apucăm să vizităm peșterile Gaura cu Muscă și Gaura Chindiei II și pornim la drum spre Timișoara.

Deși nu am reușit să ajungem la toate peșterile propuse inițial, a fost totuși o tură în care am reușit să vizităm câteva peșteri interesante în zone nu foarte explorate.

Câteva poze din pesteri de la Dunare.

Ajunși la peșteră, coborâm să verificăm nivelul apei din sifon. Nivelul apei este unul mediu, mai scazut decât la ultima noastră vizită ceea ce ne permite să recuperăm frontala scapată atunci de Andi. Ne întoarcem la suprafață unde ne întâmpină căldura mare. Luăm bagajele în spinare și urcăm la peștera-destinație unde ne punem repede pe treabă. Lucrăm cu schimbul: unul sapă, unul scoate afară gălețile pline. În doi merge greu și obosim repede, dar reușim totuși să lucrăm cu spor. După aproximativ 50 de găleți luăm o pauză mai lungă și inspectăm câteva peșteruțe din apropiere după care coborâm la izbuc să ne hidratăm. Revigorați de apa proaspătă, continuăm săpăturile până la apusul soarelui când iese din peșteră găleata numărul 100. Urmează somn de voie, dar nu inainte de a ne război o vreme cu țânțarii.

Duminică, dis de dimineață, ne trezește același bâzâit iritant. Servim micul dejun și ne refugiem în peșteră unde continuăm săpăturile. Resimțim oboseala acumulată în ziua precedentă și abia așteptăm să apară Feri care ne spusese că trebuie să ajungă în zonă după ora 10:00. Pe la 10:30 mergem până la confluența Văii Mari cu Pârâul Garliște să-l așteptăm pe Feri pentru că nu știa exact locația peșterii. Aici ne tolănim ca șopârlele la soare și așteptăm. În cele din urmă apare Feri și pornim înapoi la peșteră. După un prânz ad hoc, reluăm săpăturile. Treaba merge ca pe roate. După cum experimentasem în turele de până acum, în trei e mult mai simplu. În total, până să plecăm, scoatem și azi cam 100 de găleți.

În cele două zile de decolmatări am scos cel puțin 1,5 m³ de umplutură și am înaintat cam 2 m pe galerie, dar peștera încă nu se lasă. Pe la ora 14:00 punem capăt turei și ne îndreptăm spre sat și de aici fiecare spre casa lui.

A fost probabil cea mai productivă tură de decolmatare de la această peșteră, dar și oboseala pe măsură.

Ștefan

Am pornit totuși sâmbătă dimineața înspre zona țintă șapte persoane: Alina, Andi, Ovi, Mădă, Hilde, Ludo și subsemnaul. Pe drum urma să decidem mai mergem și la Pietroasa sau nu pentru că în perioade ploioase peștera devine activă și nu aveam cele necesare pentru a proteja echipamentul foto. Decizia a fost luată destul de ușor când am fost întâmpinați de o ploaie torențială. Renunțăm la Pietroasa și din satul Românești o luăm la picior prin ploaie înspre peștera cu același nume.

Ajunși la peșteră ne zvantăm puțin, îmbucăm ceva și ne echipăm cu gândul să mergem până în sala puțului. Pe drum, în Sala Liliecilor, observăm că pe blocurile de calcar de pe planșeul sălii se găsesc ici-colo lilieci (în cele două zileam observat în jur de 10 atât adulți cât și pui ) cu un comportament letargic. Indivizii, din genul Myotis, deși vizibil deranjați de atingerea noastră nu își luau zborul și doar o unii din ei încercau să se deplaseze târâș pentru a scăpa de atingerea supărătoare. Deși nu am remarcat la ei urme de răni sau alte urme de boală gen WNS, nu am putut să ne explicăm comportamentul lor ciudat.

Ne îndreptăm în continuare spre galeria ce duce la puțul de 30m. Aici o iau înainte și, după ce unii primesc instrucțiunile necesare pentru abordarea primului lor târâș strâmt, mă urmează și ceilalți. Eu mă strecor pe o galerie care mă duce cu aproximativ 10m deasupra ieșirii din târâș. Mă urmează și Andi dar se blochează pe ultimii metrii din lipsă de prize. Aici zona este destul de expusă și ar necesita instalarea unor mâini curente pentru siguranță. Explorez puțin câteva galerii scurte care se închid și ajung la baza unei săritori de aproximativ 3 metri de buza căreia stă agățată o sfoară impletită, semn că a mai trecut cineva pe acolo. Fiind singur și pentru că sfoara nu inspira prea multă încredere mă întorc la ceilalți cu gândul să revin pentru a carta această porțiune în altă tură pentru că nu aveam la noi cele necesare.

Inițial planul era ca o parte din noi să ne întoarcem pentru a face poze și aici în sala puțului. Analizând mai bine conformația sălii și târâșul abandonăm până la urmă acest plan și ne întoarcem. Ajunși afară, adunăm lemne de foc și ne petrecem restul serii într-o stare de leneveală în ton cu vremea de afară.

A doua zi băieții intrăm la ședintă foto în Sala Liliecilor și ce a Concertelor în timp ce fetele se bucură afară de vremea frumoasă. Pe la ora 15:00 plecăm spre mașini si pornim într-o scurtă plimbare până la Valea lui Liman după care ne îndreptăm spre Timișoara.

Ștefan

Câteva poze din Pestera Romanesti.

Pe la ora 10:00 suntem ajunși la destinație și pornim la pas spre izbucul Periș. Aici, deși de afară se observă că nivelul apei este încă ridicat, intrăm să vedem cum se prezintă sifonul. După cum era de așteptat nivelul apei din sifon este ridicat. Apropierea de sifon este ingreunată de forma galeriei si de apa care o inundă pe jumătate. Puțină acrobație în ramonaj și ajung la sifon unde vroiam să verific cât de mult a urcat apa anul acesta. După ce mă întorc îsi încearcă și Andi norocul. Ajunge și el la sifon dar pe drum înapoi frontala sa decide să facă o baie sărind de pe banderola pe care era montată. O căutăm o vreme dar în zadar, apa e prea adâncă și frontala s-a stins de cum a intrat în apă. Ne dăm bătuți și ieșim.

Urcăm la cealaltă peșteră unde ne punem pe săpat: umple găleata, trage găleata, golește găleata, aruncă găleata înapoi și iară de la capăt. Urmăm rețeta preț de câteva după care luăm o pauză de prânz. Mai săpăm puțin și pornim spre Peștera cu Apă de la Găuri (sau Peștera fetiței, cum îi spunem noi) ca să o vadă și Andi. Aici, din păcate, dăm nas în nas cu o poartă montată de colegii de la Exploratorii în cadrul unui proiect de reabilitare și conservare a habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Semenic – Cheile Caraşului. Știam de proiect dar nu știam ca va cuprinde și această peșteră. Plecăm dezamăgiți, dar măcar știm pe cine să contactăm pentru cheie. :)

Coborâm pe lângă cursul apei admirând gururile și cascadele ce împodobesc acest afluent al Văii Mari. Ajungem repede și la mașină unde ne umplem plămânii cu o doză bună de aer curat înainte să pornim spre casă.

Până la urmă nu am găsit iepurașul, dar măcar am mai înaintat cu săpăturile și am petrecut puțin timp în natură.

Ștefan

Câteva poze din tura de decolmatare.

Plecăm devreme din Timișoara. Drumul până la Oradea ne ia ceva timp, mai ales pe condiții de ceață. Facem cam 3 ore. Ajungem într-un final în apropierea satului Vârciorog, de aici urmăm un drum forestier, câțiva kilometri prin noroi și ploaie și nu după mult timp ajungem în fața peșterii, care este situată foarte aproape de drum. Plouă, e noroi cât cuprinde, dar ne echipăm cu entuziasm.

Peștera arată frumos pe hartă: galerii largi, mari și frumos concreționate excelente pentru câteva fotografii bune. Suntem echipați, acțiune, intrăm, dar să nu credeți că până la acele galerii frumoase a fost plimbare, nu ne-am plimbat, ne-am târât, am făcut și puțină baie. Intrarea este descurajantă pentru un necunoscător, o galerie de acces mică, ce te obligă să inaintezi prin apă, uneori până la brâu, dar cu câteva mișcări acrobatice în ramonaj am reușit să evităm, în mare, baia.

Înaintăm târăș pe un fost activ, urmează o galerie activă înaltă și largă, devine atractiv, scurgeri parietale, coloane, domuri stalagmitice. Apar și așa numitele macaroane (ar trebui să le zicem spaghette mai degrabă). Vizităm sălile și galeriile frumos concreționate după care o luăm din nou pe activ înspre amonte.

Ajungem la galeria cu bornă unde începem și partea de foto. Căutam cadre cât mai potrivite, unghiuri, lumini, mutăm reflectoarele. Ștefan nu e multumiț: sus, jos, stânga, dreapta, mai face câteva fotografii și pornim mai departe prin peșteră pe galeria principală a activului. Ajungem într-un final la o zonă mai puțin accesibilă, un târâș cu tavanul la aproximativ 40 cm deasupra capului în amonte pe activul din peșteră. De acolo facem cale întoarsă și mai poposim în sala mare pentru câteva poze. Ștefan ar mai sta dar ceilalți sunt zgribuliți de frig și se decide ieșirea.

La ieșire suntem întâmpinați de burniță, vânt, și ploaie, ne dezechipâm și sărim în mașini să ne mai încălzim puțin. Pornim la drum ... direcția Oradea. Pe drum tragem la un restaurant mai pentru tiriști, unde ne delectăm cu un meniu gustos "Meniul Șoferului" cu ciorba, felul 2, salată și desert la doar 18 lei, preț bun pentru un asemenea "pachet".

După cina copioasă ne urnim cu greu și pornim din nou la drum spre casă.

Vlad 2

Câteva poze din Peștera Osoi.

După un drum lung și friguros ajungem în gara Gârliște unde ne întâmpină doar Roxana (a se vedea fotografia alăturată). Tanti Mărie, gazda noastră obișnuită, nu pare să fie prin preajmă. Ne cazăm până la urmă în "gară" - casa în care stau impiegații C.F.R. De la Cornel, impiegatul de serviciu, aflăm că Tanti Mărie a ieșit la pensie și ca e la Anina. Ne instalăm, mâncăm și, după ce se întoarce trenul de la Anina, se dă stingerea.

Sâmbătă de dimineață ne trezim odată cu impiegatul și după ce reușim să ne echipăm și sa ne organizăm pornim spre aven. În ciuda ninsorilor abundențe din ultima perioadă, drumul era acceptabil. Zăpada trecea puţin peste gleznă. Se arăta o zi frumoasă cu soare și fără vânt. După aproximativ o oră de la plecare ajungem și la gura avenului, ne echipăm și intrăm. Cam într-o oră eram cu toții intrați.

Avenul se termină printr-o galerie îngustă de care știam că nu s-a putut trece. Avându-l pe Adi, cu un corp mai potrivit pentru astfel de galerii, îl conving să încerce să investigheze galeria. Reușește să treacă fără probleme, ajunge într-o mică săliță și imi spune că în continuare nici măcar el nu mai poate trece. Curios și încurajat de faptul că el a trecut ușor de strâmtoare, mă încumet și eu. Trecut de strâmtoare, îmi satisfac curiozitatea și decidem să ne întoarcem. La întoarcere ... probleme. În jos m-am strecurat eu cum m-am strecurat, dar la deal e mai greu pe o galerie îngustă. Împing, trag, injur, mă mai ajută și Adi dar merge greu. După vre-o 10 minute de chinuri reușesc să scap de strânsoare. Urmează Adi care trece fără probleme.

Ne alăturăm colegilor noștrii și ne pregătim de pozat. Scoatem instrumentele, instalăm totul, dar frustrare mare. Obiectivul e aburit rău. Îl las să-și mai revină și decid să mă joc cu Smena (CMEHA) și să încerc niște poze pe film. Între timp Anca profită și ea de lumina reflectorului și își pune aparatul la lucru. Cum aparatul meu nu vroia nicicum să se dezaburească decidem să-l mai lăsăm și mergem să vizităm cea de-a doua sală mare a avenului. Ne clătim pentru un timp ochii cu priveliștea frumoasă după care ne întoarcem în prima sală.

Aparatul părea să se fi dezaburit așa că încercăm câteva cadre. Nu durează mult și se decide că ar fi timpul să ne îndreptăm spre ieșire ca să nu ne prindă întunericul pe drum. Strângem șandramaua și purcedem. 

Afara ... durere. Începuse să ningă și batea un vânt rece ... O luăm repede la pas ca să profităm cât mai mult de lumină. Cât timp am stat în aven, vântul viscolise zăpada și pe măsură ce ne apropiam de culmea Moghila simțeam tot mai mult efectele. Urmele lăsate de noi în zăpadă de dimineață nu se prea mai vedeau iar pe alocuri se formaseră troiene. Ieșiți din pădure și ajunși pe culmea dealului Moghila simțim din plin furia vântului care suflă așa de tare încât reușește să le doboare pe fete. Înaintăm greu și mai mult bâjbâind prin albul dinprejur până reușim să trecem de culme. Aici e mult mai bine. Ajungem repede la gară și la CĂLDURĂ.

După ce ne mai încălzim și mâncăm urmează curățenia. Spălăm cât putem de bine bananele la exterior și rearanjăm echipamentul în ele. Pe la ora 23:00 e gata curățenia. Urmează somn de voie.

A doua zi de dimineață pornim înapoi spre Timișoara.

Până la urmă, deși nu am făcut prea mule poze, a fost o tură mai interesantă decât ne așteptam în care am aflat că nu trebuie să urci la înălțimi prea mari ca sa faci alpinism de iarnă.

Ștefan

Câteva poze de la Avenul Galben.

Așadar sâmbătă de dimineața pornim spre Oravița 5 speotimiși: Alina, Vlădoi, Anca, Radu și cu mine. Din Oravița luăm drumul spre Ciudanovița. De la Ciudanovița părăsim mașina și o luăm la pas.

Pornim în amonte pe valea Jitinului și facem o primă oprire la Izbucul de sub muntele Polom. Aici sifonul de la intrare este plin cu apă blocând intrarea în peșteră. Facem poză, salvăm coordonatele GPS ale intrării și urcăm spre Peștera din Zid. Pe drum reperăm încă o peșteră mică și un aven deasupra de Peștera Polom. Salvăm și aici coordonatele și pornim mai departe. Ajungem și la Peștera din Zid unde, de asemenea, pozăm intrarea și luăm coordonatele.

De aici ne întoarcem pe fundul văii Jitinului pe care o urmăm în amonte. Pe drum observăm că apa Pârâului Jitin este foarte tulbure, dar nu reușim să ne punem de acord cu privire la cauză. Pe drum ne mai oprim o dată pentru a cerceta o porțiune din versantul stâng, dar fără rezultate. Trecem pe sub viaductul Jitin și ajungem curând la cauza tulburării apei - un TAF care își croiește drum prin albie și pe versații în curs de despădurire. Exploatarea forestieră e în toi și aici.

De la TAF în amonte apa Jitinului curge limpede și netulburată. Ajungem la un vechi canton de unde albia este împodobită de cascade și bazine de travertin. Petrecem ceva mai mult timp pe această porțiune pozând căderile de apă. În cele din urmă valea pare să se închidă când ajungem la un al doilea canton, cel de la captarea Jitinului. Aici Jitinul iese la lumina zilei dintr-o peșteră care nu poate fi explorată pe o distanță prea mare din cauza sifonului aflat la câțiva metrii de intrare. Facem câteva poze, luăm coordonatele - aceeași poezie.

Înainte de plecare urcăm versantul stâng pe urmele Alinei care ne anunță că a văzut niște intrări de peșteră. Într-adevăr găsim trei peșteri mici, marcate ST. Întrăm să explorăm pe rând două dintre peșteri și nu ne dăm seama cum trece timpul. Când observăm oraînaintată și apropierea serii decidem să punem punct explorării în acea zi.

Ne luăm așadar tălpășița spre mașină. Și pentru că înserarea nu părea să fie de ajuns, pe drum începe și ploaia care ne-a încântat cu prezența ei pe tot drumul de întoarcere. Ajunși la mașină, ne schimbăm rapid de hainele ude și ne grăbim să ajungem la întâlnirea speologilor din Banat.

Suntem în întârziere dar ajungem la Teatrul vechi din Oravița înainte să înceapă prezentările. Mare parte din colegii noștrii de la celelalte cluburi din Banat sunt deja aici și și-au instalat fotografiile aduse pentru expunere. După ce ajunge toată lumea (cam în jur de 50 e persoane) are loc deschiderea evenimentului, moment în care reprezentanți ai cluburilor rostesc câteva cuvinte. Toată lumea se mută în sala Cazino a Teatrului Vechi unde cluburile primesc diplome pentru "întreaga activitate în slujba comunității". Mai apoi, una câte una, se derulează prezentările foto sau video aduse de participanți.

După ce toate prezentările s-au epuizat suntem invitați să socializăm, pentru ca mai apoi să ne potolim foamea cu o gustărică. Încet - încet cercurile de discuții s-au restrâns odată cu plecarea participanților până când pe la ora 12:00 am rămas doar câțiva în sala cazino care avea să ne fie gazdă. Somn de voie.

A doua zi, ne trezim leneși pe la ora 9:00 și, după ce servim micul dejun, mergem să vizităm una din mândriile Oraviței - cea mai veche Farmacie Montanistică (Minieră) din România. Aici ghidul ne povestește că farmacia, cu sediul în clădirea actuală, a aparținut farmacistului Johannes Lederer de prin anul 1790 pentru ca mai apoi să fie cumpărată de familia de farmaciști Knoblauch și să ia numele "La Vulturul Negru".

 Părăsim farmacia și orașul Oravița și ne îndreptăm spre Anina. Aici urma să facem o lecție de geologie într-o fostă carieră de piatră. Cariera cu pricina este un bogat punct fosilifer. În diferitele tipuri de calcare ce se succed în straturi au fost întipărite urmele vieții de acum câteva milioane de ani. Petrecem aici mai mult timp decât ne propusesem inițial și nu mai ajungem și pe Cheile Gârliștei așa cum ne propusesem. În schimb, folosim timpul rămas pentru a-l vizita pe domnul Constantin Gruiescu la Ocna de fier. De aici pornim, fără alte escale, spre casă.

Per total a fost o tură reușită în care am îmbinat utilul - tura de suprafață de pe Jitin, cu o seară plăcută petrecută între colegi speologi și cu o duminică relaxantă.

Ștefan

Câteva poze din tura de pe Jitin și de la întâlnirea speologilor din Banat.

Aşadar pornim eu, Alina, Laurenţiu și Lore spre cantonul Crivina. Ajunși aici ne echipam cu haine de scandal și pornim în căutarea avenului. După aproximativ o oră de bălăurit dăm de drumul forestier pe care-l căutam. Am avut de unde alege pentru că în zonă rețeaua de drumuri forestiere este bine dezvoltată. Revenind la drumul nostru, un vechi terasament de mocăniță de pe timpul austroungarilor, îl parcurgem mergând mai mult pe lângă el, prin puzderia de doline, în căutare de noi peșteri. Pe tot drumul priveliștea pare sumbră din cauza copacilor rupți, în special cei de pe marginea dolinelor care stau aplecați înspre interiorul dolinelor. Ne întrebăm care ar putea fi cauza și nu găsim altă explicație decât un vânt puternic. Drumul ne poartă din dolină în dolină și culoare săpate în stâncă până când, în cele din urmă ajungem și la aven.

Avenul, situat pe fundul unei doline de prăbușire, are o deschidere generoasă de aproximativ 10m diametru și un puț de acces de 15 m. Mă echipez, echipez și coborârea în aven și iată-mă la baza puțului unde, printre crengi și frunze, găsesc bucăți de zăpadă, rămășițe ale ninsorilor neașteptate din luna octombrie. La baza puțului se află și continuarea avenului. Se pătrunde într-o săliță, pe o fostă galerie activă care poate fi parcursă cam 10 metri în aval și alte câteva zeci în amonte. Înaintarea este blocată în ambele direcții, fie de treceri prea înguste, fie total din cauza depunerilor de argilă. În afară de intrarea impresionantă și câteva speleoteme drăguțe, avenul nu ne mai prezintă nimic interesant.

Facem câteva poze, dezechipăm și ne prânzim. După prânz pornim în continuare pe drumul forestier înspre valea Beiului Sec, cercetând dolinele din apropierea drumului (fără rezultate din păcate). Ajungem într-o poiană (despre care aflăm mai apoi că se cheama, între forestieri, Poiana 23) și de aici intrăm pe valea Beiului Sec. Încet, încet drumul pare tot mai circulat și este mai mocirlos. Ca să vă puteți imagina cât de mocirlos, închipuiți-vă că, privind în depărtare, am crezut că drumul este un râu. Atât de tare strălucea în reflexia soarelui.

Ajungem la un punct în care nu mai putem continua pe drum pentru că nămolul trece de cizme, respectiv bocanci la unii. Aici întâlnim un "nene" care lucra la exploatarea forestieră și venise să ia un transport de bușteni. Stăm de vorbă cu el și, pentru că se apropia înserarea, se oferă să ne ducă până în locul în care lăsasem mașina. Acceptăm bucuroși și din discuțiile de pe drum aflăm ce au pățit copacii. În luna octombrie, când a venit ninsoarea pe neașteptate, copacii încă mai aveau frunze din belșug și s-au încărcat așa de tare de zăpadă încît nu au mai rezistat și au cedat sub greutatea zăpezii.

Ajunși la mașină ne despărțim de Bebe (șoferul forestier) și pornim spre Anina. Pe drum mai facem o escală la Peștera Ponor-Plopa ca să luăm coordonatele GPS pentru lucrarea de licență a lui Laurențiu, după care purcedem spre casă.

Ștefan

Câteva poze din tura de pe Miniș.

Echipa formată din Vladoi, Alex, Alina, Vivi şi subsemnatul a ajuns la peşteră pe la orele 11:00. După o echipare rapidă instalam la intrare un scripete ce avea să ne ajute la scoaterea găleţii din peşteră şi ne punem pe treabă. Săpatul merge bine. Pământul foarte afănat face săpatul o adevarată plăcere. Asta dacă e să comparăm situaţia cu alte peşteri în care argila este atât de lipicioasă încât abia se desprinde de pe lopăţică.

Lucrăm prin rotaţie. Un om sapă, unul trage găleata afară şi un al treilea intermediar ajută găleata să treacă de un cot. Fetele stau afară infofolite şi citesc. Toţi ne înghesuim să ajungem pe postul de săpător, fiecare vrea să fie primul care luminează în premieră galerii nemaivăzute de om.

Cu toate că în cele 5 ore de săpat am lucrat foarte spornic nu ne este dat încă să dăm de galerii necolmatate. Pe înserat (adică pe la ora 18:00) părăsim locul faptei şi ne îndreptăm spre casă cu multe întrebări în gând. Oare mai e mult de săpat ? Oare nu dăm peste ceva inpenetrabil ? Merită să mai săpăm ? Răspunsurile vor veni în turele viitoare.

Ştefan

Ploile din ultimele săptămâni au realimentat acviferul şi debitul văii Vidra pare cam mare. Ajunşi la peşteră intru împreună cu Mihai să vedem dacă este inundată. De la început nu pare promițător dar Mihai insită, se udă, dar degeaba. Din păcate atât pe ramura aval cât și pe cea din amonte se află câte un sifon care ne împiedică să înaintăm prea mult. Nu putem carta astăzi.

Ieșim dezamăgiți și ne gândim ce să facem. Ca să nu fie o deplasare fără rezultate decidem să facem o explorare de suprafaţă. Ne îndreptăm deci spre sectorul de chei unde bălăurim printre lapiezuri și tufe de măceș. După câteva ore de căutat Mihai găseşte o peșteră nouă. Facem un popas în fața micii peșteri și servim prânzul. După masă ne punem să cartăm peștera și continuăm căutările. Ajungem la Izbucul Periș unde intrăm să vizităm peștera. După ce ieșim pornim din nou în căutare de peşteri, de data aceasta fără să reperăm alte peșteri noi.

Spre seară, obosiţi după zi de plimbare printre stânci, pornim spre Reșiţa de unde ne luăm rămas bun de la Mihai și ne întoarcem toţi la casele noastre.

Ștefan

Aflaţi în pragul unui nou concert, ne-am adunat din nou pentru a merge să gătim Peştera Româneşti de sărbătoare, dar nu cu o saptămână înainte (cum au relatat unele ziare) ci în vinerea dinaintea concertului. Parcurgem, ca de obicei, traseul Timişoara - Lugoj - Coşava - Româneşti şi ne regrupăm în staţia de autobuz din satul Româneşti. De aici urcăm spre peşteră mirându-ne de minunăţia de drum ce a luat locul vechiului drum forestier, nivelat la poloboc mai bun decât multe din străzile din Timişoara (chiar şi în lipsa asfaltului).

Ajunşi în poiana bine-cunoscută începe descărcatul maşinilor şi transportul calabalâcului la peşteră, mai în cârcă, mai pe braţe, pe bicicletă sau cărucior.

După ce ne mai tragem sufletul, fiecare îşi găseşte de lucru: unii la foc, unii cu generatorul, alţii în peşteră cu reflectoarele şi căblăraia. Se începe montarea primelor reflectoare şi cablarea reflectoarelor noi. Pe la ora 11:00, după o sesiune nereuşită de căutat acul în carul cu fân sau altfel spus cheile de la maşină pierdute printre frunze (prietenii ştiu de ce), ne retragem în jurul focului sau direct în sacii de dormit.

A doua zi de dimineaţă, după găsirea cheilor, începe din nou treaba. Pe de-o parte în peşteră se continuă înstalarea reflectoarelor, pe de altă parte, la gura peşterii se găteşte, se repară scările şi balustrăzile. Prima la ceaun este Simona care, asistată de fochişti şi alţi experţi culinari, prepară un compot de mere. Între timp se pun bazele prânzului, treptele reapar, iar peştera este din ce în ce mai luminată.

Pe la ora 11:00 soseşte un transport de scaune şi instrumente. Facem o pauză de la treburile care ne ocupau şi începem să mutăm conţinutul camionului în peşteră. Între timp Alina şi Adriana montează coşuri de gunoi pe drumul dintre poiană şi peşteră. După ce terminăm transportul ne întoarcem la treburile noastre, dar nu înainte de a arunca un ochi pofticios în ceaunul în care fasolea se zbătea în zeama clocotită ... Când, în cele din urmă, mâncarea de fasole a fost gata s-a decretat pauză generală şi toată lumea a poftit la masă.

După masa copioasă, cu burţile pline, încercăm leneşi să ne urnim ca să terminăm treaba. Între timp am mai primit întăriri de la cei care au sosit în cursul zilei de sâmbătă. Până seara treaba era în mare parte gata. Pe parcursul zilei progresul a fost îndeaproape urmărit din spatele obiectivului.

Peştera fiind iluminată până în sala liliecilor, am profitat de ocazie şi am pus la cale o mică şedinţă foto. Cu modelele a fost mai greu, toţi fiind obosiţi şi prea lipsiţi de răbdarea necesară. Întorşi de la şedinţa foto am fost întâmpinaţi de o linişte neobişnuită. Aproape toţi dormeau deja răpuşi de oboseală. După ce ne-am mai încălzit puţin la foc le-am urmat şi noi modelul.

Duminică, după obicei, trezirea s-a făcut devreme şi am făcut ultimele pregătiri. Încet-încet poiana a început să se umple de oameni nerăbdători. Curând au sosit corul şi orchestra filarmonicii astfel că spectacolul putea începe. În sală printre sutele de oameni, mai aşteptau nerăbdători începerea spectacolului şi invitaţii speciali printre care: Iosif VIEHMANN (Pepi), Cristian GORAN, Oana MOLDOVAN.

Puţin după ora 12:00 a început concertul având în program:

• F. Mendelssohn Bartholdy : Uvertura Hebridele - Grota lui Fingal
• Joseph Haydn : Concertul nr.1 în do major pentru violoncel şi orchestră, partea I
• Pietro Mascagni : Intermezzo simfonic din opera Cavaleria rusticană
• Wolfgang Amadeus Mozart: Ave Verum
• Edvard Grieg : Dans în sala regilor muntelui din suita Peer Gynt I
• Aram Khatsaturjan : Vals din suita Masquerade
• Ludwig van Beethoven : Finalul Simfoniei a IX-a în re minor, op. 125

Dacă la concertul de la ora 12:00 peştera era aproximativ pe jumătate plină de la intrare până la scenă, la ora 14:00 s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea de oameni dornici să asculte spectacolul. Acelaşi program a fost repetat şi de la ora 14:00 cu un mic bonus totuşi pentru acest al doilea concert întrucât la final dirijorul Radu POPA a condus aplauzele publicului şi orchestra, pentru a doua oară, pe ritmurile valsului.

Ca de obicei, după spectacol a putut fi vizitată sala liliecilor sub îndrumarea şi supravegherea noastră. În timp ce spectatorii vizitau peştera, a început şi strângerea scaunelor şi a instrumentelor grele. După ce valurile de vizitatori s-au mai potolit a început transportul calabalâcului înapoi spre poiană şi demontarea reflectoarelor. Astfel pe la ora 18:00 eram îmbarcaţi şi pregătiţi din nou de drum.

Pe drum am încercat să facem o oprire la Ana Lugojana pentru o porţie de clătite dar cum localul era supraaglomerat, o parte din noi am renunţat la idee şi ne-am continuat drumul spre casă.

Ştefan

Câteva poze de la concertul din Peştera Româneşti 2009.