Duminică seara târziu am ajuns în tabară, am pus cortul şi m-am dus în cabană să cunosc lumea. Adunaţi la masă erau "balaurii", adică oamenii responsabili de stagiu, începând cu Felix Papiu - monitor şi preşedinte al Asociaţiei Române de Canyoning, Tudor Marin - instructor şi vicepreşedinte al aceleiaşi asociaţii, Tudor Revnic aka Alien - iniţiator şi secretar, Dan Ciprian aka Ceaparu' - iniţiator, George Lazăr - iniţiator; urmaţi apoi de "bălăuraşi", adică proaspeţi iniţiatori: Cătălin Şutoi şi Doru Vărzaru ( Călătoru' ). Pe lângă ei mai erau şi stagiarii împărţiţi pe trei nivele:
- Echipieri: Ioana T., Ştefania, Răzvan Onu, Vladi, Doru şi Robi din Cluj, Alin din Bucureşti, Cristina şi Alin (Animalu') din Oradea, Ioana Axinte şi subsemnata din Timişoara;
- Şefi de echipă: Petre şi Călin din Cluj, Cătălin Iota din Bucureşti;
- Iniţiatori: Tudor Rus (Tudorică) din Ştei. Pe lângă mai era şi Liana Toma aka Hariciumba, care cutreiera munţii şi făcea mâncare pt. "balaurii" şi trupa ei de câini.
Luni dimineaţă am descoperit că la scurtă vreme dupa ce Felix crapă ochii se execută plecarea pe teren. Destinaţia zilei a fost faleza de pe Ţăsna. Aici noi echiperii am învăţat şi exersat coborârea folosind coborâtorul opt în Vertaco, treceri de fracţionări, deblocarea în caz că se formează nod de ancora pe 8, coborârea pe rapel ghidat. Şefii de echipă am lucrat la bătut spituri, la realizat echipări recuperabile de mâini curente, cap de cascadă, fracţionări, rapel ghidat şi dezechipat. Din păcate vremea nu a ţinut cu noi şi a plouat mai toată ziua.
Marţi am găsit listele cu echipele şi după ce s-a trezit Felix am luat-o din loc. Pentru echipa mea destinaţia a fost canionul Ţăsnei. Împreună cu Ioana T., Alin, Tudorică şi George am urcat până la moară prin cheile Ţăsnei pe un traseu absolut superb. Imediat după noi a ajuns şi echipa formată din Tudor, Doru Călătoru', Petre, Alin Animalu', Ştefania şi Doru. Ceilalţi stagiarii au mers să parcurgă canionul Drăstănic. Ne-am echipat frumos în neoprene şi am trecut să facem cunoştiinţă cu apa. De la prima cascadă a trebuit să ne facem clopot de apă ca să nu luăm prea multă apă la bord. A urmat apoi o succesiune de cascade pe canionul îngust al Ţăsnei, cu înălţimi variind de la 3-4m până la 15-20m. Ulterior am ajuns să realizez ce noroc am avut cu Tudorică, deţinător de record în bătut spituri (peste 200 de spituri într-un an), care a echipat şi dezechipat foarte repede cascadele, scutindu-ne de minute bune de aşteptat. Am fost cei mai rapizi, ajungând primii înapoi în tabără.
Miercuri am facut schimb de canioane şi am pronit spre canionul Drăstănic. Tudorică a trecut Cerna şi a echipat o traversare nerecuperabilă, spre nemulţumirea lui Tudor şi a lui Doru Călătoru' care a trebuit să facă exerciţii de echilibristică pentru a aduce coarda. Dupa o urcare nu prea interesantă şi nici plăcută, soldată cu un cvasi-contact cu un şarpe pe grohotiş am ajuns la intrarea pe canionul Drăstănic. Imediat după prima cascadă ne-a aşteptat o succesiune de marmite şi o cascadă de vreo 20m, peste toate am trecut cu un rapel ghidat ce-ţi tăia răsfularea prin frumuseţea canionului. După o scurtă plimbare prin apă şi câteva sărituri într-o marmită am ajuns la următoarea succesiune de cascade cu marmite mult mai adânci. Aici am descoperit că neoprenul are un coeficient de flotabilitate şi te ţine la suprafaţa apei fără să faci nici un efort. Canionul s-a încheiat cu încă un rapel ghidat peste o cascadă de vreo 25-30m. Mi s-a părut mult mai spectaculos ca Ţăsna, deşi mai scurt.
Joi a fost ziua de ape repezi. Ne-am imbarcat toţi şi am pornit spre parcarea de la Dumbrava. Câteva sute de metri în amonte ne-am echipat în neoprene şi ne-am băgat în Cerna. După câteva traversări înot, executate cu lansare în amonte, am trecut la sărituri de pe un bolovan, aproximativ de la 2m înălţime. Trecând peste morcoveala de la început mi-am făcut norma de sărituri şi "balaurii" ne-au oferit o serie de sărituri la categoria "aşa nu !", care mai de care mai trăznite. Apoi am facut o traversare pe fir ghid, urmată de o "plimbare" pe curentul apei cu opriri după bolovani şi recuperare cu salva-ceva (nu mai ţin minte cum se cheamă). După un exerciţiu de trecere cu apnee printr-un cvasi-sifon dintre doi bolovani, am continuat plimbarea pe Cerna până în punctul unde s-a exersat recuperarea echipamentului pierdut în apă, în timp ce unii dintre noi îngheţau de frig tânjind după o cloacă fierbinte. Când toţi s-au săturat de bălăceală ne-am lansat din nou la apă şi în sunete de fluiere am pornit spre podul de la Dumbrava, încasând câţiva bolovani în posterior.
Vineri şefii de echipă împreună cu Ceaparu' s-au dus pe canionul Râmnuţa, iar noi echipierii am pornit pe Bobot împreună cu restul "balaurilor". Din pacate Bobotul era sec şi uscat bine. Trupa de "balauri" s-a miscat foarte repede la echipat cascade, încât am ajuns înapoi la maşini la ora 2 jumate. La maşini Cătălin Sutoi s-a distrat cu vesta de la CORSA, care seamănă cu vesta de poliţist, controlând traficul maşinilor monitorilor. După masă am făcut o lecţie pe teresă, bucurându-ne de un soare superb. Noaptea ne-am înmulţit la număr, venind şi Iasmina, soţia lui Cătălin Iota, Ani, sora Ioanei Axinte, Dan, Hume şi Elena Buduran.
Sâmbătă am facut din nou schimb de canioane, cedându-l în plus pe George şefilor de echipă. De data aceasta soarele nu a mai ţinut cu noi şi am avut parte chiar şi de un pic de grindină. Râmnuţa s-a dovedit a fi un canion foarte frumos, care începe cu o cascadă de vreo 30m, ce te duce de colo colo, dacă nu te ţii bine. Apoi a urmat o cascadă cu un topogan, care era echipată astfel încât să rămâi fără coardă pe topogan şi să pici în marmita de la baza cascadei. Toţi ne-am distrat de minune aici, urcând în repetate rânduri să o mai parcurgem. După o cascadă de vreo 15m, a urmat o mână curentă destul de lungă şi drăguţă, care ducea la cascada Evantai de vreo 30m. Între timp Doru Călătoru' şi-a dat seama că şi-a pierdut Poignee-ul, Croll şi o carabinieră, Tudor 3 carabiniere, iar Alien una. La următoarea cascadă Alien funcţiona pe post de amaraj la rapel ghidat, având lonjat de el drept contra greutate toate fetele din stagiu. Am continuat pe o succesiune de topogane şi marmite, încheind cu un rapel ghidat. Seara, după şedinţa "balaurilor" am fost anunţaţi că toţi am promovat cu brio stagiul.
Duminică am început procedurile de adunat corturi, echipament, bagaje, am facut curat în cabană, în timp ce Doru Călătoru' şi Cătălin Iota s-au întros pe Râmnuţa să caute echipamentul pierdut de Doru în ziua precedentă, însă nu au reuşit să găsească decât carabinierele lui Tudor. După prânz am luat-o din loc spre Timişoara alături de George şi Ioana Axinte.
Concluzie: merită stagiul acesta, e foarte distractiv şi în plus cunoşti multă lume; iar dacă nu ai bani poţi să mergi la orice stagiu ca acompaniator, adică gură cască şi tot afli câte ceva.
Alexandra
