Într-o dupamiază călduroasă de primăvară am pornit spre Comarnic alături de Radu Puşcaş şi Anca Potroacă de la Prusik, Anca fiind bucătăreasa noastră pe parcursul şederii la Comarnic. Da, am avut confort : masă caldă, duş rece la râu, sforăituri din greu. Până seara s-au adunat şi restul participanţilor la stagiu: Mihai Suru, Tomi, Alex, Bogdan, Vasi, Geri (nu Geri ala de la Comarnic!) de la Exploratorii Resiţa, Cipi şi Bruno de la Salvamont Caraş, Iulian de la Speleoteam, Ilie Jora de la Speotimiş, Robert de la Prusik şi Alin independent, mai putin când nu-l lăsa nevasta să doarmă la canton şi facea naveta la Reşiţa :D. Radu ne-a împărţit frumos în "avansaţi": Bogdan, Vasi, Geri, Robert, Jora şi "începâtori": Tomi, Alex, Cipi, Bruno, Iulian, Alin şi subsemnata. După cum se vede am fost singura fată la stagiu, şi asta s-a lăsat cu multe comentarii şi bancuri misogine.
A doua zi dis de dimineaţă Radu, care era monitorul pentru cei de la TSA 2, a echipat faleza de la Peştera cu Gheaţă pentru a-i testa pe aspiranţii la nivelul 2. În timp ce băieţii îşi demonstrau autonomia pe coardă, noi, cei de la TSA 1, am început să învăţăm despre noduri, echipament, în acelaşi timp îngheţând în răcoarea dimineţii. Pe la prânz îl vedem pe Radu coborând treptele de la Peştera Comarnic, urmat de stagiarii lui, cam strâmbând din nas, dar decis să le ofere o şansă, acceptându-i pe toţi la nivelul 2 după ce le-a mai dat câteva sfaturi. După prânz ne punem toţi în mişcare şi urcăm la faleza. În timp ce "avansaţii" echipau şi dezechipau de zor, noi "începătorii" făceam exerciţii de urcat şi coborât pe coardă sub atenta supraveghere a lui Mihai. Curând am început să facem şi treceri de fracţionare şi de deviere. După cină Radu ne-a ţinut prima prelegere. În fiecare seară Radu ne povestea câte un pic despre un subiect legat de Speologie, lucruri elementare despre carstologie, cartografie, salvaspeo, etc.
Miercuri, o nouă zi de faleză şi ultima în acelaşi timp. "Avansaţii" au trecut să echipeze şi pe exteriorul Peşterii cu Gheaţă, chiar au echipat o mână curentă în tavanul portalului. Foarte interesantă mâna curentă, foarte! S-a lăsat cu ceva sudoare şi vânătăi pentru noi "începătorii". Apoi Radu a predat câteva tehnici de decroşare, şi, subsemnata, în calitate de singură fată din stagiu, a trebuit să fie cobai la exemplificare. Apoi a trebuit să-i dezamăgesc şi să nu fiu subiect de decroşat pentru fiecare, ci să se decroşeze unii pe alţii, în timp ce noi "începătorii" am exersat trecerea din urcare în coborâre, trecerea de nod şi am mai parcurs din traseele echipate atât din interior, cât şi din afară.Am mai invăţat şi cum trebuie să arate o fracţionare, cum să fie bucla la nod şi bucla la coardă, şi informaţia asta a adus multe comentarii adresate "avansaţilor", doar îl auzeam pe Radu "Avansaţii!! Începătorii zic că e aici o fracţionare cu bucla la nod prea lungă!" Baieţii au echipat şi o tiroliană, pe care am coborât şi noi. La final am primit şi eu voie să încerc o decroşare croll-în-croll...cam nereuşită în special la partea cu eliberat victima din croll, unde am avut nevoie de asistenţă la detensionat coarda...Seara ne-a povestit Radu ceva, nu-mi aduc aminte ce, având în vedere că am reuşit să adorm undeva pe la mijlocul discursului :D
Joi a fost prima noastră zi pe teren. Am pornit spre Avenele Comarnic I şi II, aflate la vreo 10m unul de celălalt. Am fost împărţiţi în două echipe formate atât din "avansaţi", cât şi din "începători", cum ne tot alinta Radu. Au luat băieţii fişa de echipare şi au pornit. "Aici trebuie să fie două spituri, dar eu găsesc numai unu.", "Aici arată că ar trebui să fie un spit, dar eu nu găsesc nici unul". Stau băieţii, caută, se gândesc, în cele din urmă îşi dau seama că aveau fişa de echipare de la celălat aven, asa că au echipat după cum au crezut. Apoi a venit Radu, a strâmbat din nas, băieţii au mai modificat câte una câte alta, şi apoi am intrat noi cei de la TSA 1 şi am făcut mai multe parcurgeri. După ce ne-am tot exersat talentele în coborâri şi urcări am luat prânzul şi apoi am schimbat avenele, iar la final cei de la TSA 2 au dezechipat. În total am adunat vreo 100m de coborât, respectiv urcat pe coardă. Seara a apârut provocarea: cica până la pestera Comarnic sunt 97 de trepte. Ca şi Toma necredinciosul m-am dus să le număr: 98 la urcare, 95 la coborare. După mine au mai urcat încă vreo trei, dar la nicicare nu le dădea acelaşi număr la urcare ca şi la coborâre, şi doar uneori ieşeau 97. Zilele următoare am profitat de ocazie să mai fac un pic de sport cu scuza de a număra trepte, însă nici acum nu pot zice sigur câte sunt. Mai pe seară Radu mă tot ameninţa că a doua zi va trebui să trecem Caraşul şi e apa mare şi o să trebuiască sa ne dezbrăcăm ca să trecem prin apa rece şi tot aşa o ţinea spre oroarea mea. Ne-a mai învăţat el cum trebuie să arate o echipare: cap de mână curentă, mână curentă, cap de puţ şi unde anume trebuie să ne lonjăm.
Vineri dis de dimineaţă am pornit pe terasament spre Cheile Caraşului şi după o scurtă drumeţie prin chei, admirând felurite formaţiuni, am ajuns la bifurcaţia fabuloasă unde trebuia să trecem Caraşul. Spre bucuria mea şi spre ciuda lui Radu şi a bâieţilor, apa era doar până la genunchi şi am scăpat doar cu cracii ridicaţi la pantaloni :D. Apoi a urmat o plimbărică draguţă prin tufişuri care s-a lăsat cu diverse zgârieturi şi crengi în ochii, urechi. După câteva ore de mers ajungem la o bifurcaţie, unde o echipă pleacă spre un aven, cealaltă spre altul. Am schimbat monitorii, ca să ne vadă Radu pe toţi cum acţionăm. Şi am pornit. Curând am ajuns la intrarea în aven, unde "Buburuza şchioapă" a tot încercat să comunice prin staţie cu "Vulturul bărbos" până într-un final au reuşit. Avenul acesta avea vreo -35m denivelare. Robert a pronit primul la echipare şi, după felul lui caracteristic, a înjurat în fel şi chip până ce a terminat echiparea. Înainte de prânz am ieşit şi ne-am îndreptat spre celălat aven, unde dragii noştrii colegi deja mâncau. După prânz am parcus şi acest aven, Avenul Groazei, vreo -47m, şi apoi ne-am întors la canton, chiar pe lumină, că ne-a tot povestit Radu că anul trecut s-au întors la miezul nopţii că avansaţii s-au mişcat foarte încet, deci colegii noştri avansaţi s-au descurcat foarte bine!
Sâmbătă, zi grea pentru "avansaţi". Cu tot cu fişe de echipare şi toate cele, Robert pe ATV-ul împins cu muncă până la gura dolinei, au pornit să echipeze şi să parcurgă Avenul din Dolină sau Avenul Morţii, denivelare -110m. Între timp noi "începătorii" ne-am aşezat pe un fag prăbuşit în timp ce Mihai se chinuia să echipeze avenul ce trebuia să-l parcurgem noi "Mihai? Ai intrat? - Nu încă!" - da, a durat o bucată bună de timp până să intrăm în aven, iar din lipsa de spituri ne-am ales cu o coborâre de -10m. Printre picurii de ploaie şi sunetul de motoare turate de la Raliul Reşiţei am pornit-o şi noi spre Avenul Morţii, ca să ne reunim cu restul stagiarilor. În dolină ne-a primit Radu, ca o curcă plouată, aşteptând să iasă şi ultimii stagiari din aven, adică să se mişte Robert care era ultimul la dezechipare "Radu! Mie nu-mi mai trebuie TSA 2! Vreau la TSA 1!".
Radu şi Mihai s-au consultat şi au decis că suntem toţi admişi, aşa că duminică dimineaţă nu am mai dat nici un test, în schimb ne-am băgat în râu la spălat corzi şi echipament. Pe la prânz am luat-o din loc, cu un mic popas la Reşiţa, la o pizza, şi apoi ne-am dus fiecare către căsuţa lui.
Alexandra
