Explorare în Peștera Gâlcaciu, august 2011

Cum nu se mai ieșise de mult la Peștera Gâlcaciu, am decis să facem o tură scurtă de o zi pentru a continua explorarea ei. Ne strângem deci un grup de trei: Alina, Vladoi și cu mine și pornim de dimineață înspre Tomești.

Ajunși la locul în care trebuie să abandonăm mașina, ne echipăm, trecem pârâul Bega Luncanilor și urmăm valea ce duce la peșteră. Drumul ne face să ne simțim ca în junglă dinc cauza vegetației abundente. Singura diferență a fost că în loc să ne luptăm cu plante tropicale și liane a trebui să ne croim drum printre urzici până la piept și vrejuri de mure (barem de-ar fi fost pline cu fructe coapte).

În cele din urmă răzbatem și până la peșteră. Ne luăm salopetele, căștile, ne facem bocceluța și pătrundem în măruntaiele pământului. După ce coborâm o vreme pe galerii cu dimensiuni rezonabile ajungem la activ. De aici începe distracția. Mergem în aval, târâș pe prundișul minunat care ne “masează” coate, genunchi, palme și alte părți ale corpului. După un timp, care a părut o eternitate, ajungem la o săritoare de aproximativ 10 metri care nu se poate parcurge la liber. Aici instalăm o coardă și ne dăm la vale. De menționat că pe parcurs a apărut și apa pe activ.

Urmează un ramonaj minunat pe o diaclază ingusta și plină de colțuri ascuțite care agață salopeta la tot pasul. Abandonăm banana la baza săritorii pentru a ne ușura înaintarea și ne continuăm drumul mai tărăș, mai în ramonaj, mai prin apă până ce ajungem în sala cu prăbușiri - punctul terminus al ultimei explorări. Aici pârâul subteran își face drum printre și pe sub bolovanii mari prăbușiți din tavan. După ce ne tragem puțin sufletul pornim în căutarea continuării. Cercetăm toate spațiile dintre bolovani, dar toate par să se închidă.

În cele din urmă în partea superioară a sălii găsesc o gaură care duce din nou la galeria activă depășind prăbușirile. Îl chem și pe Vlădoi care cerceta o gaură alăturată și pornim puțin în aval. Galeria continuă bine, în pantă destul de mare față de ce am văzut până acolo și poate fi parcursă cu ușurință. După vre-o 200 de metri ne oprim și pornesc înspre sala cu prăbușiri după Alina. O întâlnesc pe drum puțin supărată ca am lăsat-o singură.

Odată reuniți pornim în continuare pe urmele pârâului dar o nouă serie de prăbușiri ne barează continuarea. Încercăm să ne strecurăm printre ei dar nu reușim să găsim o continuare. În total am parcurs aproximativ 300 metri de galerii noi. Oboseala și foamea își spun cuvântul astfel că decidem să reunțăm momentan și să continuăm explorarea într-o tură viitoare (pentru că mai erau suficiente găuri de cercetat). Începem drumul lung spre suprafață cu un popas la baza săritorii unde luăm o mică gustare ca să prindem curaj pe ultima porțiune de târâș. După o nouă serie de nervi și înjurături (cauzate de masajul pietrelor) ajungem în cele din urmă la suprafață și constatăm că am petrecut 7 ore în subteran, mult mai mult decât plănuisem și decât credeam.

La mașină ne numărăm vânătăile și alte urme lăsate de târâș după care ne îndreptăm spre casă. Tura a fost una reușită prin depășirea vechiului terminus și ne vom întoarce cu siguranță dar fără să ne uităm genunchierele acasă :).

Ștefan