Explorare și cartare pe Cheile Gârliştei, noiembrie 2008

Mica noastră aventură de weekend a început vineri pe la ora 15:30 când ne-am întâlnit în Gara de nord să luăm trenul spre Voiteni. Curând trenul de Voiteni porneşte spre destinaţie, la bord cu Alina, Anca, Andra, cu mine şi bineînţeles cu o grămadă mare de alţi pasageri. Acesta era doar primul tren din seria de 4 trenuri pe care trebuie să călătoreşti daca vrei să ajungi pe calea ferată la Gârlişte sau Anina. Acest prim tren este al CFR-ului. Din Voiteni până în Berzovia se ia un alt tren care e al firmei Regiotrans (care a închiriat calea ferată de la CFR pe câteva rute din ţară), apoi de la Berzovia tot Regiotrans până la Oraviţa de unde se ia din nou calea CFR până la Anina (în cazul nostru Halta Gârlişte). Prima surpriză neplăcută a apărut în Oraviţa unde am aflat că am pierdut trenul de Anina. Trenurile firmei particulare Regiotrans au un orar cam flexibil, motiv pentru care trenul nostru a întârziat în Oravita, iar trenul CFR-ului nu a mai aşteptat (cum făcea altă dată).

Iată-ne aşadar la orele 20:00 în gară la Oraviţa. Trenul pierdut. Sala de aşteptare închisă. Afară frig. Cum orice om gândeşte mai bine cu stomacul plin, ne-am aşternut pe peron la masă. În timp ce ne potoleam foamea, ne observă unun din impiegaţii gării şi ne întreabă ce e cu noi. Îi povestim că am pierdut trenul şi ne propune să aşteptăm în sala de aşteptare până se întoarce trenul în care puteam să dormim până dimineaţă când acesta pornea din nou spre Anina. Acceptăm bucuroşi propunerea pentru că vagonul în care urma să dormim era unul din acele vagoane vechi petru a căror încîlzire se face focul, iar focul este intreţinut toată noaptea.

În cele din urmă soseşte trenul, ne înbarcăm şi încercăm să închidem un ochi până dimineaţa. După câteva ore de somn chinuit, ne trezim puţin forţat de gălăgia făcută de lucrătorii CFR şi pasagerii care urcau deja în vagoane. Pleacă trenul. În sfârşit ajungem şi noi la destinaţie. Aici în haltă, prezentă ca mai tot timpul e vechea noastră gazdă, Tanti Mărie. Schimbăm câteva cuvinte şi ne îndreptăm spre casa care a găzduit mult timp membri ai clubului nostru.

După ce luăm micul dejun pornim spre Cheile Gărliştei. Trecem dealul Moghila, admirăm de sus priveliştea frumoasă dată de ceaţa dimineţii care încă mai bântuia printre dealuri şi ne îndreptăm spre zona pe care aveam de gând să o explorăm. Trecem pe lângă gospodăriile mai izolate aflate în apropiere de Cleanţul Cerbilor şi ajungem în locul căutat. Ne înşirâm în formaţie de măturare şi pornim. Am văzut o gaură ! ... Nu-i nimic, doar gaură de şoarece... Am găsit ceva ! ... Iarăşi nimic, impenetrabil. Lăsăm în urmă multe astfel de găurele. Pe unele porţiuni ne despărţim din cauza abrupturilor ce ne ies în cale, unii pe jos, alţii pe sus. Căutăm câteva ore, din păcate, fără rezultate până ajungem la o vale seaca mai accesibilă pe care o urmăm cu toţii până la firul Văii Gârlişte.

Ajunşi lângă apă, facem o pauză, mai cercetăm împrejurimile până când apare Andra entuziastă. Haideţi să vedeţi ceva. O urmăm, trecem pe lângă o fostă moară de apă şi zărim intrarea mare a unei peşteri din care răsare un mic afluent al Gârliştei. Peştera este cu certitudine cunoscută, dar nu era marcată ca număr şi bazin. La intrare se mai vedeau vag vechi urme de vopsea albă ce spuneau Speocaraş Oraviţa Peştera ... cu Apă ... Scoatem lumina şi intrăm să vedem cum se prezintă peştera şi dacă are rost să ne punem combinezoanele. Explorarea se termină repede pentru că după circa 15 metrii dăm de un lac ce se termină cu un sifon. Scoatem instrumentele de cartare şi ne punem pe treabă. Viză cu viză ajungem şi la momentul în care trebuia cartată şi porţiunea uc micul lac. Aici ar fi fost bun un costume de neopren, macar pantalonii, sau macar niste sosete. Nu-i nimic. Merge si fără. Îmi dau jos încălţări, ciorapi, pantaloni şi intru la apă. Încă două-trei vize şi gata peştera.

Se apropia deja ora întunecării şi nu mai aveam foarte mult timp pentru explorare. O luăm în amonte pe poteca turistică până dăm de o vale momentan seacă pe versantul drept. Valea drăguţă cu travertin ne face cu ochiul şi o urmăm. La un moment-dat valea devine activă. Mai urcăm ici-colo pe versanţii văii unde zărim ceva interesant şi ne oprim într-un punct din care se vedea, tocmai în varful versantului stâng alacestei mici văi, o intrare de peşteră. Urc să văd ce e cu ea. Este într-adevăr o peşteră şi încă şi marcată - 2236/76. Cum înserarea ne gonea, pornim îndărăt fără să cartăm mica peşteră. Urcăm versantul stâng al Văii Gârlişte înspre calea ferată. Trecem prin tunelul Gârlişte-Caraşova şi iată-ne înapoi în Halta Gărlişte. Servim cina şi curând după aceea adormim răpuşi de oboseala acumulată.

A doua zi ne trezim liniştiţi şi leneşi pe la ora 8:00, ne mai învârtim, mai mâncâm, începem încet să strângem lucrurile când - a doua surpriză neplăcută a weekend-ului - auzim trenul. Trebuie să fie trenul ce merge de dimineaţă spre Anina. Dar trenul venea dinspre Anina ! Până să fugim să rugăm impiegatul să mai ţină trenul locomotiva o şi pornise din loc. Salutare tren! Se schimbase ora de plecare, de la 10:20 cât ştiam noi la 9:20. Norocul ne-a surâs totuşi şi de această dată. În Oraviţa erau în vizită părinţii mei. I-am sunat şi am rezolvat transportul din Ciudanoviţa până în Oraviţa. Până în Ciudanoviţa am mers pe jos urmând drumul de fier al trenului. Ajunşi în Oraviţa peripeţiile cu trenurile s-au terminat şi am ajuns cu bine înapoi în Timişoara.

Ştefan