Într-o zi deprimant de ploioasă de vineri, începem sa ne adunăm la Facultatea de Construcţii, pe la ora 10, aşa cum stabilisem. Unii mai punctuali, alţii mai puţin punctuali, reuşim în cele din urmă să plecăm spre Filarmonică, unde trebuia să încărcăm generatorul şi scaunele. Blocăm puţin circulaţia, ne udăm, scoatem totul din dubă, reorganizăm totul şi decidem care cu cine merge. Astfel, pe la ora 12.15 reuşim să plecăm în următoarea formaţie: în maşină la Raluca se grupează câteva fete: Andreea, Tea, Loredana (prietena lui Laurenţiu) şi Ama. În maşina lui Remus ne îngrămădim subsemnata, Dana, Anca şi Laurenţiu, rămânând ca în duba lui Mişa să intre Simona şi o prietenă de-a ei în faţă, iar cei lipsiţi de noroc au fost Oscar, Vlădoi şi Jora, care sunt nevoiţi să călătorească în dubă, alături de Luca Împuţitu. Drumul s-a dovedit destul de ok, aşa că pe la ora 15.30 ajungem în Româneşti, unde ne oprim mai întâi în staţia de autobuz, aşteptând tractorul care să ne ducă sus în poiană bagajele.
Apare în cele din urmă un nene, care părea destul de stresat de faptul că plouă. Încărcăm cât mai multe, şi apoi tractorul porneşte, cu Mişa şi Vlădoi în el, urmat încetişor de restul formaţiei. Drumul noroios îngreunează puţin urcarea, dar în afară de vreo 2 rucsaci căzuţi pe parcurs şi culeşi de cei ce mergeau pe jos, reuşim sa ajungem sus. Începem să cărăm totul spre peşteră, fiecare încercând să ducă cât mai multe, pentru a nu face mai multe drumuri. Mişa face câteva drumuri între poiană şi peşteră cu motorul lui Remus, apoi îl ia Remus în primire, însă ajunge înapoi la peşteră plin de ulei şi cu moralul la pământ: motorul se stricase. Aprindem un foc mai anemic şi ne strângem în jurul lui, deşi mai erau câteva lucruri de adus, după care am fost însă pe întuneric. Restul serii s-a scurs în jurul focului.
Sâmbătă dimineaţa trezirea iniţială este dată de Remus şi de Mişa, care din motive necunoscute, nu mai aveau somn la 6.30 dimineaţa. Unii trecem peste şi reuşim să adormim la loc. Când mă trezesc observ că era o zi cu soare şi aflu că Jora fusese noaptea până jos în sat după Jan, care era însoţit de prietena lui şi de o altă amică. După micul dejun, lumea începe să se mobilizeze şi începe treaba. Fetele merg după lemne, iar băieţii încep în peşteră să tragă cablurile şi să monteze reflectoarele. S-a dovedit că într-adevăr cheia marilor succese sunt pauzele lungi si dese, şi asta deoarece în ciuda multor întreruperi, s-a terminat montarea reflectoarelor mult mai repede decât în alţi ani. Ajutaţi de drujbă, ne apucăm să refacem scările dinainte de peşteră, care din păcate nu rezistă de la un an la altul. După scări, vine rândul balustrăzilor. În timpul ăsta, observăm că a apărut un grup de 4 persoane, care se prezintă ca fiind de la Liceul Valeriu Brănişte din Lugoj, care prin intermediul unui proiect cu Consiliul Judeţean, au venit să instaleze un panou informative despre Peştera Româneşti. Înainte să se întunece, îşi fac apariţia Angi, Ada însoţită de 2 prieteni, şi 2 x Tibi, care lăsaseră jos în maşină ingredientele pentru mâncarea gătită din acea seară. Unii coboară după acestea, alţii mai dau cate o mână de ajutor la ultimele treburi prin peşteră. Puţin mai târziu apar şi Marco, Adi şi Robi, care, după câteva aventuri, ajunseseră cu un generator. Cu ultimele puteri este adus şi acesta la peşteră şi se prepară mâncarea, la care toată lumea poftea, şi care a ieşit foarte bună. Stingerea s-a dat destul de devreme (sau cel puţin aşa cred eu, care la 12 dormeam dusă), probabil pentru ca urma o zi grea.
Duminică, pe la 9 dimineaţa se cam trezeşte toată lumea, fie voit, fie nevoit, şi luăm micul dejun. Apoi începe nebunia...toată lumea îşi strange bagajele, care trebuie urcate sus, la locul ştiut, apoi suntem anunţaţi că au ajuns în poiana băncile, care trebuie cărate şi duse în peşteră, alături de cele 20 de scaune pe care le-am adus noi din Timişoara. Ne dăm seama că timpul trece şi începem să montăm pungile de gunoi şi afişele cu rugămintea spre vizitatori de a nu arunca gunoaiele pe jos. Spre surprinderea noastră, pe drum ne întâlnim cu primii vizitatori, deşi era de-abia ora 11. Ne grăbim, şi reuşim să ajungem cu pungile până în poiana, unde distracţia începuse deja cu mici, bere şi suc. Deşi era o zi superbă de toamnă, nu mică ne-a fost mirarea când am vazut că lumea începuse să se strângă într-un număr mult mai mare decât de aşteptam. În timp ce noi puneam pungile, alţii au montat stâlpii de la intrarea în peşteră şi au amenajat scena. Şi-au făcut apariţia şi alţi membrii ai clubului, Ioana, Alina cu CK, Alexandra, Alin... Instrumentiştii încă nu ajunseseră la peşteră, in schimb cărarea până în poiana era plină de spectatori, lucru care făcea înaintarea foarte dificilă. Se dă drumul la generator, se aprinde lumina şi se dă drumul la lume în peşteră. Am fost surprinşi cand am văzut câtă lume a venit, undeva între 1500 şi 2000 după estimările noastre. Peştera părea neîncăpătoare. Începe şi concertul, din care din păcate eu nu am auzit decât foarte puţin. A părut să fie un concert reuţit, deoarece la sfârşit lumea aplauda frenetic şi striga "Mai vrem!". După concert, datorită faptului că peştera era luminată, am permis vizitatorilor să se plimbe prin peşteră. Ne-am împrăştiat şi noi pe-acolo, pentru a avea grijă că nu sunt zgâriaţi pereţii peşterii, ceea ce Jan a reuşit să împiedice printr-o atitudine foarte fermă. Înainte să se dea stingerea, am ajutat persoanele care mai erau în peşteră să iasă în siguranţă.
Parcă la fel de repede cum s-a strâns, lumea a dispărut, şi astfel am putut să începem să strângem totul şi să cărăm spre poiana. Treaba merge mult mai repede decât credeam, probabil şi datorită faptului că în poiană ne aştepta mâncarea: mici, cârnaţi, pulpe de pui, sucuri şi bere pentru toti. După mâncare, cărăm şi ultimele bagaje, încărcăm totul în "remorca" alias căruţa trasă de tractor şi o luam la vale. Ajunşi în sat, ne îmbarcăm în maşini şi o luăm obosiţi spre Timişoara. Drumul a fost cam greu, multe accidente, dar pe la 10 ajungem acasa la domnul Gârboni şi descărcăm materialele care aparţineau de Filarmonică. În sfârşit acasă...
În concluzie, a fost un concert reuşit (cel puţin din punctul meu de vedere), s-a muncit mult, s-a muncit bine şi participarea a fost incredibilă.
Alina
