Cartare şi poze în Peştera din Valea seacă

Sperând că Laurenţiu va ieşi mai repede de la examen, am început să ne adunăm pe la 13:30 în faţa Universităţii de Vest. În cele din urmă, pe la 14.30 s-au strâns toţi: Remus FILIP, Cosmin COZMA, Monica COZMA, Ştefan MURVAY, Alina LUPU, Vlad MARCU, Dănuţ DONDERA, Laurenţiu ARTUGYAN, Claudiu şi prietena lui. Am pornit-o înspre Lăpugiu, unde urma să ne întâlnim cu Mihai BURDAN.

Ajunşi în Lapugiu suntem întâmpinaţi de Mihai care ajunsese de ceva vreme şi pornim către peşteră. Am încercat să urcăm cât mai mult cu maşinile, pentru a ne apropia cât mai mult de peşteră, dar drumul alunecos, maşinile neobişnuite cu drumuri forestiere şi lipsa lanţurilor ne-a determinat să lăsăm maşinile mai în urmă. Am ajuns la locul faptei înainte de a se însera, şi am intrat în gura peşterii, unde urma să şi dormim peste noapte. Ne-am pus la cale burţile înfometate şi am început să ne echipăm cu mişcări leneşe. Se hotărâse că vom face o tură de seară/noapte, pentru că Mihai trebuia să se întoarcă în Lupeni duminică dimineaţă. Ne-am împărţit în 2 echipe, cam dezechilibrate ce-i drept, una formată din Mihai şi Remus, care urmau să carteze, iar cealaltă pregătită pentru explorare, vizitare şi foto.

Am pornit-o pe galeriile întortocheate ale peşterii, unul câte unul. Prima sală în care am ajuns avea câteva gururi mari cu apă şi un mic lac, foarte frumos, în a cărui oglindă se reflectau formaţiunile ce-i păzeau marginile. În aceeaşi sală îşi mai face veacul şi o stalagmită puţin înclinată, botezată de Padre "Turnul din Pisa". Continuând pe una dintre cele trei galerii, am ajuns într-o altă săliţă din care continuarea se putea face coborând pe activ având două posibilităţi. Una era pentru oameni cu picioare mai lungi, iar cealaltă, "Puţul spiralat", pentru cei mai scunzi şi dornici să-şi testeze rezistenţa. Fiecare a luat-o pe unde i s-a părut mai convenabil. Au urmat o serie de târâşuri împodobite, ce-i drept, cu stalagmite şi stalactite, dar foarte înguste, întrerupte din când în când de câte o sală nu foarte impresionantă. Una singură făcea excepţie de la regulă, prin numeroasele stalactite ce încărcau tavanul şi stalagmite mari. Am stat câteva minute şi am admirat sala, profitând de ocazie şi pentru a ne reface puterile după târâşuri. În ultima sală am găsit o bucată dintr-un vechi catarg lăsat acolo de mulţi ani probabil din timpul fostelor explorări efectuate în peşteră. Pentru că peştera părea să se termine prea brusc, s-au căutat posibilităţi de continuare. S-a descoperit o posibilă continuare care era însă prea îngustă aşa că băieţii s-au pus pe săpat, folosind catargul în lipsă de lopată. Operaţiunea a durat cam o oră, dar în cele din urmă, Claudiu, urmat de Padre, Ştefan şi Vlădoi au reuşit să treacă mai departe într-o altă săliţă în care nişte bolovani mari blocau înaintarea.

La întoarcere unii au luat-o mai iute la picior, în timp ce alţii au stat cu Ştefan, care făcea poze, unii pe post de manechin, alţii pe post de ajutor. Mai întâi ne-am oprit pe ultimul târâş, cu Vlădoi pe post de fotomodel, apoi într-o sală îngustă şi înaltă, încă puţin în sala cu pădurea de stalactite şi ultima oprire a fost la lacul pomenit anterior.

Când am ajuns şi noi în sala de dormit se cam dăduse stingerea, unii din colegii ce ieşiseră mai devreme deja sforăiau. Era ora 1:00. Ne-am căutat şi noi un locşor de dormit, cam greu de găsit, aşa ca ne-am îngrămădit lângă restul. Terenul nefiind foarte drept, dimineaţă ne-am trezit toţi înghesuiţi unul în celălalt doar pe câteva izolire (dar măcar a fost cald).

Am mâncat şi apoi ne-am apucat să ne facem bagajele. Mihai plecase mai de dimineaţă, iar noi am luat-o la picior înspre maşini. Claudiu a ajuns primul şi a luat-o în faţă ... însă la un moment dat l-am ajuns, pentru că toba îndrăgostită de un pietroi vroia să rămână în urmă aşa că a trebuit să o detasăm. După un mic popas la Ana Lugojana am purces spre casă.

Alina