Într-o seară de vineri ne-am adunat înainte de podul de pe Calea Şagului: Remus FILIP, Gabriel GORON şi subsemnata (Alexandra MAZILU) de la Speotimiş, împreună cu Radu PUŞCAŞ, Lore, Mihaela PÂRVULESCU, Laci, Dan GAITA, Florin (Tirli), Bogdan (Şobo') şi Yani de la Prusik, Cătălina NEDELCU de la Clubul Sporturilor Montane din Hunedoara şi Ioana AXINTE pentru porni spre
Avenul din Poiana Gropii. Ne-am îmbarcat în patru maşini şi am pornit-o la drum spre Reşiţa. Însă nu am apucat să plecăm bine din Timişoara că Dan a trebuit să se întoarcă să mai ia o coardă, ca să fim siguri ca avem suficient echipament. La Reşiţa ne-a regrupat şi am pornit-o pe drumul spre Semenic. La un moment dat am părăsit drumul asfaltat şi am luat-o pe un drum forestier până la Cantonul Pinului, un canton părăsit. Acolo, sub ameninţarea câtorva picături de ploaie, am aşezat tabăra şi ne-am înghesuit să cinăm la un foc rahitic. Apoi ne-am retras în corturi, mai puţin Laci care s-a ascuns după maşini să nu ne deranjeze cu sforăiturile lui.
Sâmbătă dimineaţa soarele ne zâmbea anunţând o zi promiţătoare. După ce am mâncat s-au stabilit echipele, astfel: echipa 1: Radu, Lore, Bogdan, Florin, Cătă şi subsemnata, echipa 2: Remus, Gabi, Laci, Ioana, Miha şi Dan şi echipa de susţinere: Yani, care a rămas să păzească tabăra şi să ne aştepte cât mai primitor la întoarcere din tură. Dan tot spera să profite să facă şi tură foto, însă mai toţi îl luau peste picior încât a renunţat sa-şi mai ia aparatul foto şi trepiedul.
După ce ne-am luat echipamentul am pornit-o spre Avenul din Poiana Gropii aflat la aproximativ trei sfert de oră de tabără. Intrarea generoasă a avenului este ascunsă într-una din multele doline din zonă. Din cele trei sisteme ale avenului, cel de -222m a fost echipat de Radu, cunoscând avenul de mult timp, sistemul de -236m era echipat iar sistemul de -175m nu a fost parcurs.
După ce ne-am echipat, la ora 11 jumătate am început să intrăm în aven, mai întâi prima echipă care a pornit pe ramura de -222m să echipeze, apoi cea de-a doua echipă a intrat pe ramura de -236m, deja echipată de ER.
Accesul în aven se face printr-o mână curentă care traverseaza primul puţ de -125m şi duce la un puţ paralel de -19m prin care se face accesul în subteran. Echipările celor de la ER sunt realizate cu corzi de 10,5mm imbibate cu apă care ne-au dat mult de muncă la coborâre, mai puţin lui Radu care s-a decis să pună coborâtorul în zero şi a coborât aţă.
Sistemul de -222m
De la baza puţului de -19m am pornit-o pe sistemul de -222m pe o galerie înclinată urmată de o săritoare de 4m echipată cu o coardă de 8mm pe care se coboară excelent. De aici urmează în stânga o galerie îngustă, iar înainte se coboară la mâna curentă ce face accesul la puţul numit Marea Verticală având -72m. Radu, cunoscând avenul, porneşte echiparea, iar curând lumina frontalei sale începe să se îndepărteze din ce in ce mai mult, în timp ce aşteptam cu nerăbdare să aud "Liber!!!" ca să-mi încep şi eu coborârea. Echipările au fost făcute cu corzi de 9mm ce alunecau de minune, însă cu scârţâituri la start. La jumătatea puţului galeria surplombează urmând un a-pic superb, întregul puţ având forma unei fântâni uriaşe, pereţii alternând straturi de calcar şi silex. De la baza puţului se continuă pe o galerie descendentă până într-o strâmtoare verticală tip gaură de şoarece strâmtă încât să te opreşti ca un dop în ea. Toţi ne strecurăm cu succes prin ea, urmând apoi un ultim puţ de aproximativ 10m la baza căruia ne-am lasat echipamentul, am luat o gustare dulce şi am pornit să parcurgem următorii aproximativ -100m pe galeria descendentă cu bolovani de diverse mărimi, aşa numită Galeria Iadului, care este urmată de un târâş ce face accesul în Sala cu Gururi, o sala cu o serie de gururi mari în partea dreptă şi care se continuă cu un sifon colmatat cu nisip. După acest sifon există o galerie care face legătura cu sistemul de -236m. Aici atingem cota -222m.
După o scurtă pauză pornim înapoi spre baza puţului, unde, după un mic prânz, ne reechipăm şi începem să urcăm. Trecem de gaura de şoarece cu uşoare înţepeniri cauzate de echipament şi ajungem la baza Marei Verticale. În timp ce aşteptam câte un "Liber" ca să-mi continui urcarea admiram frumuseţea puţului şi mă gândeam ce fotografii frumoase a ratat Dan. Ne-am regrupat la -19m, unde Cătă se decide să iasă să ne aştepte afară, în timp ce restul intrăm pe galeria ce face accesul la sistemul de -236m.
Sistemul de -236m
Printr-o galerie strâmtă, ce stă să prevestească ce va urma, ajungem la mâna curentă unde ne întâlnim cu Ioana şi Miha, iar după ce iasă toată echipa doi, ne începem şi noi coborârea, în timp ce echipa doi porneşte să parcurgă ramura de -222m.
Spre neplăcerea noastră corzile umede de 10,5mm alunecau greu şi ne stricau din plăcerea de a coborî acele puţuri largi şi adânci de 20-40m. Printr-o mâna curentă se face accesul în capul unui puţ de vreo -20m în care se coboară în a pic. De la baza puţului galeria se îngustează pana în capul unui puţ de aproximativ -40m. Continuă printr-o galerie aproape verticală până la următorul cap de puţ de vreo -20m. De aici galeria se îngustează trecând printr-un târâş, se întâlneşte cu baza puţului de la intrare de -125m şi continuă spre următorul puţ de -15-20m, imediat urmat de un alt puţ larg de -20-30m. Avertizaţi că ar mai fi o coardă nu ne lăsăm echipamentul şi continuăm parcurgerea mai mult în ramonaj printr-o serie de strâmtori verticale şi săritori în care căte o lonjă, căte o pedală ne dă de lucru. După ce am trecut de săritoare echipată cu o coardă pe care colegii din echipa doi au făcut noduri ca să coboare, ne-am lăsat echipamentul şi am continuat în acelaşi stil prin strâmtori şi săritori până la cota -236m unde galeria sifonează în activ, în timp ce altă galerie se închide într-un gur mare plin cu apă limpede.
După o scurtă pauză ne-au întors la echipamentul TSA, unde ne-am îndulcit cu ciocolată şi am pornit-o mai mult în ramonaj spre baza ultimului puţ echipat. Acolo ne-am început ascensiunea în blocatoare, urcând puţ după puţ până la ieşire din sistemul de -236m.
La baza puţului de -19m ne-am reîntălnit cu colegii din echipa doi. Ei au parcus cealaltă ramură până la gaura de şoarece, unde din păcate o parte din ei nu au insistat să treacă, reuşind doar Ioana, Miha şi Remus. Aşa că şi-au început ascensiunea şi dezechiparea. La ora 8 jumătate seara eram toţi ieşiţi din aven şi am pornit la lumina frontalelor spre tabără, unde ne aştepta Yani cu un adevărat foc de tabără şi mâncare caldă la ciaun spre deliciul tuturor. A urmat o seară de ronţăit seminţe şi povestit în jurul focului şi un somn bine meritat.
Duminică ne-am pus în mişcare mai cu lene, strângând echipament, corturi şi toate cele. În jur de prânz pornim spre Reşiţa, unde facem o pauză la o terasă, şi apoi pe drum o altă pauză la râu la spălat de corzi. Apoi ne continuăm drumul liniştit spre casă, cu o altă pauză, de data asta la Buziaş la izvorul "fermecat", unde ne adăpăm, mâncăm porumb fiert şi struguri şi pornim spre Timişoara.
A fost o tură frumoasă, sportivă, a meritat!
Alexandra
