Scăriţă speologică

Scăriţa speologică a apărut în speologie pentru a uşura explorarea galeriilor verticale. Iniţial erau folosite scări speologice confecţionate din sfori având trepte din lemn. Experienţa utilizării acestui tip de scăriţe speologice a dus la realizarea unor scări mai rezistente din cablu de oţel cu toroane rasucite (şi diametru de 2-4 mm) şi trepte dintr-un aliaj uşor - duraluminiu sau electron - de unde şi numele de scăriţă electron.

Spre deosebire de scarările normale rigide, urcarea pe scările speologice se face cel mai bine din pe lateral, minimizând astfel balansul în comparaţie cu urcarea normală.

Scăriţa speologică este foarte rar folosită în explorările actuale, tehnica de coardă luându-i locul de-a lungul timpului. Totuşi, scăriţa speo se foloseşte încă acolo unde tehnica de coardă este greu de aplicat: pe puţurile extrem de argiloase, pe pereţii cu septe sau ca echipare fixă, unde îşi dovedeşte cel mai bine utilitatea.

Scarita speologică este încă indispensabilă în escalada artificială împreună cu stick-up-ul sau catargul de escalada, pentru trecerea, în siguranţă, a pasajelor lipsite de prize sau în pereţii friabili. Elementul de legătură dintre amaraj şi scăriţă este o carabinieră sau un cârlig de tip "Fifi" special fabricat pentru ataşarea la scăriţe.

Scaritele se transportă şi se depozitează pliate. Pentru plierea lor sunt necesari doi speologi. Plierea se realizează prin rulare începând cu unul din capete. În timp ce unul din speologi va rula cât mai strâns scăriţa, celălalt va răsuci fiecare treaptă înaintea rulării, astfel încât cablul să facă un "X" între două trepte succesive.

Citește și:

• TSA, Tehnica Speologiei Alpine