Rapel
Numim rapel sau coborâre în rapel coborârea controlată pe o coardă. Rapelul este utilizat atât în alpinism căt şi în speologie în TSA pentru a parcurge verticalele în peşteri.
Pentru a coborâ în rapel, spre exemplu, un puţ dintr-un aven avem nevoie în primul rând de o coardă care să fie suficient de lungă şi fixată în amaraje solide, în al doilea rând avem nevoie de un ham care să ne susţină în timpul rapelului şi bineînţeles de un dispozitiv de coborâre denumit simplu coborâtor.
În timpul rapelului, picioarele se ţin depărtate pentru a evita răsucirea laterală în jurul axei corpului. Corpul se lasă uşor pe spate, iar picioarele se sprijină pe perete (mai puţin în situaţiile în care facem un rapel in apic). Coarda trece prin ambele mâini, o mână având rolul de a conduce coarda , iar cealaltă de a controla viteza.
Coborârea în rapel se face cu viteză constantă, fără şocuri, pentru a nu solicita peste măsură amarajele.
Citește și:
Dicționar speologic
Link-uri speo
Peșteri din România
Știri speologie
