Peşteră cu gheaţă

Termenul de peşteră cu gheaţă se referă la orice tip de cavitate naturală (cel mai des tuburi de lavă sau peşteri formate în calcar) care conţine cantităţi semnificative de gheaţă perenă (prezentă tot anul). Cel puţin o porţiune a peşterii trebuie să aibă o temperatură situată sub valoarea de 0 °C (32 °F) pe toată durata anului, iar apa trebuie să fi trecut prin zonele reci ale peşterii.

Peşteră cu gheaţă mai este denumită adesea şi acel tip de peşteră care se formează în gheaţă, cavitate ce este denumită mai corect peşteră glaciară sau peştera de gheaţă.

Peşterile formate în roca-mamă sunt izolate termic faţă de suprafaţă, astfel în mod normal menţin o temperatură aproape constantă aproximând media anuală de la suprafaţă. În unele medii reci, temperatura medie de la suprafaţă (şi deci cea din peşteră) se află sub punctul de îngheţ, dacă la acest factor adăugăm apa venită de la suprafaţă vara, este posibilă apariţia peşterilor cu gheaţă. Totuşi multe peşteri cu gheaţă există în climate temperate datorită unor mecanisme ce au ca rezultat menţinerea unor temperaturi mai mici decăt media de la suprafaţă:

• Capcane de aer rece - Unele configuraţii de peşteri permit apariţia fenomenului de convecţie (mişcarea ascendentă, de natură termică, a aerului ) pentru a atrage aer rece de la suprafaţă în sezonul rece, dar nu şi aer cald vara. Un exemplu tipic de astfel de confuguraţie este o sală subterană aflată sub o intrare unică. Iarna, aerul rece şi dens se adună în peşteră, înlocuind aerul mai cald existent aici. Vara, aerul rece din peşteră va rămâne pe loc pentru că aerul mai cald de la suprafaţă este mai uşor şi nu poate pătrunde în cavitate. Schimbul de aer se va face doar când aerul de la suprafaţă este mai rece decât cel din peşteră. Unele peşteri ce au o astfel de configuraţie pot dăposti zăpada venită de la suprafaţă de razele soarelui de vară, lucru care poate contribui la menţinerea temepraturii joase în peşteră.
• Permafrostul - Chiar şi în mediile temperate se pot întâlni pachete de rocă ce au o temperatură aflată sub nivelul de îngheţ de-a lungul anului, stare numită permafrost. De exemplu, iarna vântul şi absenţa unei pături de zăpadă pot permite îngheţarea substratului până la mari adâncimi oferind protecţie împotriva căldurii din vară, mai ales în roci deschise la culoare care nu absorb prea multă căldură. Permafrostul în general nu permite accesul apei prin percolaţie, astfel formaţiunile de gheaţă sunt limitate la cristale formate din vaporii de apă, iar pasajele mai adânci pot fi complet aride şi lipsite de gheaţă. Peşterile cu gheaţă formate în permafrost nu au nevoie de caracteristicile capcanelor de aer rece ele menţinând o temperatură scăzută de-a lungul anului şi fără aceste caracteristici.
• Răcire prin evaporare - Iarna, aerul uscat de la suprafaţă ce pătrunde într-o peşteră saturată de umezeală poate avea un efect adiţional de răcire datorită căldurii latente a evaporării. Astfel în peşteră se poate forma o zonă cu temperatură mai scăzută decât restul peşterii.

Diferitele mecanisme de îngheţ pot duce la formarea unor structuri distincte de gheaţă perenă în peşteri:

• Apa de suprafaţă acumulată în lacuri sau bălţi în peşteri înainte de îngheţ va forma o masă de gheaţă clară, putând să aibă grosimi de zeci de metrii şi vechime mare. Masele mari de gheaţă sunt plastice şi se pot deplasa încet ca efect al gravitaţiei sau a presiunii date de alte acumulări. Sculptarea realizată de curenţii de aer pot scoate la iveală benzi antice de acumulare în gheaţă.
• Acumulările de zăpadă comprimate de greutatea acumulărilor ulterioare, alunecarea sau căderea zăpezii la întrarea unei peşteri pot în cele din urmă să formeze gheaţă care este cristalină, similar gheţarilor. Adevăraţii gheţari subterani sunt rari.
• Formaţiunile de gheaţă apar când apa îngheaţă înainte de a forma lacuri. Putem întâlni ţurţuri, stalagmite de gheaţă, coloane de gheaţă sau cascade îngheţate.
• Vaporii de apă pot forma, prin îngheţare, cristale de gheaţă, pene de gheaţă şi plăci de gheaţă pe pereţii şi tavanul galeriilor.

Cea mai cunoscută peşteră cu gheaţă din România este Peştera Gheţarul de la Scărişoara, situată la altitudinea de 1165 m. Lungimea peşterii este de 720 m, iar denivelarea totală de 105 m. În pesteră putem întâlni două "entităţi" glaciare distincte:

• Blocul de gheaţă cu un volum de 75.000 m3 şi o grosime medie de 16 m s-a format în urma cu 3500 de ani, când existau conditii climatice mult diferite de cele curente caracterizate de temperaturi mult mai scăzute şi precipitaţii abundente.În prezent blocul de gheaţă se află într-o stare continuă de topire.
• Stalagmitele de gheaţă dezvoltate pe blocul de gheaţă şi stalagmitele formate independent de acesta.

Citește și:

• Trogloxen
• Perle de peşteră
• Troglofil
• Aven