Canyoning

Prin termenul de canyoning se defineşte operaţiunea de parcurgere în mod descendent a unui canion pe firul apei folosind tehnici şi echipamente specifice.

Primele referiri la canyoning au fost făcute în Franţa prin anul 1979, urmând o creştere mare a numărului de practicanţi ai canyoning-ului în anii 1980-1981. Din anul 1997 în cadrul Federaţiei Franceze de Speologie se înfiinţează o comisie specială pentru canyoning. În România primele acţiuni în domeniul canyioning-ului au apărut prin anii 1992-1993, după care în 1994 se formează Comisia de Coborâri Canioane în cadrul Federaţiei Române de Speologie, devenită ulterior departament, iar din anul 2007 Asociaţia Română de Canyoning.

Canioanele ideale pentru canyoning se prezintă sub forma unor văi adânci şi strâmte tăiate în masive roci calcaroase (şi nu numai) de puterea erozivă a apei. Parcurgerea unui canion implică deseori rapeluri prin cascade, sărituri în bazine adânci sau parcurgerea înot a marmitelor.

Echipamentul utilizat în canyoning include corzi statice, hamuri, carabiniere, coborâtoare, costume de neopren. Tehnicile şi echipamentul folosite în canyoning sunt adaptate din arii conexe cum sunt alpinismul şi speologia devenind din ce în ce mai specializate pe măsură ce creşte popularitatea canyoning-ului.

Ca şi alte sporturi şi canzyoning-ul prezintă pericilele sale. Pentru a practica acest spor în condiţii de siguranţă trebuie să ne asigurăm că folosim echipament adecvat (costum de neopren ce oferă confort termic în apele reci ale canioanelor), cunoaştem morfologia canionului şi punctele posibile de retragere din traseu. Trebuie evitată de asemenea parcurgerea de canioane în cazul în care condiţiile meteorologice indică pericolul unei viituri.

Iată câteva din canioanele ce pot fi parcurse în Romania : Oselu, Galbena, Bobot, Ţăsna, Ramnuţa, Drastanic, Vânturătoarea.

Citește și:

• Carabinieră - Carabă